Acțiune

Șoselele din județ, împânzite de radare

– Vineri, sâmbătă și duminică, pe DN 2, pe sectorul Drăgușeni – Suceava – Siret, s-a acționat cu patru radare, pentru descurajarea șoferilor care circulă cu viteze excesive
– În cele trei zile au fost aplicate nu mai puțin de 436 de amenzi
La sfârșitul săptămânii trecute, timp de trei zile, vineri, sâmbătă și duminică, Serviciul Poliției Rutiere Suceava a desfășurat o amplă acțiune de combatere a șoferilor care circulă cu viteze excesive. Pe parcursul celor trei zile, pe DN 2, pe sectorul Drăgușeni – Suceava – Siret, s-a acționat cu patru radare, acestea fiind mutate zilnic în locațiile în care starea bună a carosabilului le permite șoferilor să circule cu viteză. Deși starea precară a drumurilor, acoperite cu zăpadă sau polei, a mai „frânat” vitezele dezvoltate de șoferi, numărul sancțiunilor aplicate a fost mare, în fiecare din cele trei zile fiind acordate în jur de 150 de amenzi. În total, în urma acțiunii, au fost aplicate 436 de amenzi, în timp ce în șase cazuri s-a ajuns la reținerea permisului de conducere, șoferii depășind cu 50 de kilometri la oră vitezele maxime admise. Printre șoferii care au rămas fără permis din cauza vitezelor excesive s-a „remarcat” Constantin R., în vârstă de 43 de ani, din Târgu Neamț, care a fost surprins de radare în timp ce gonea pe raza localității Cumpărătura cu 127 de kilometri pe oră. Un alt șofer care a rămas fără permis este Adrian B., în vârstă de 27 de ani, din Gura Humorului, care circula prin localitatea Roșiori cu 116 kilometri pe oră. Trebuie spus că cei mai mulți vitezomani au fost înregistrați pe sectorul de drum cuprins între localitățile Drăgușeni și Valea Moldovei, unde este o întinsă porțiune de drum dreaptă. Deși acțiunea a vizat combaterea vitezei, polițiștii nu au ezitat să dea și alte tipuri de sancțiuni, opt șoferi fiind amendați pentru depășiri neregulamentare, în timp ce 50 de amenzi au ajuns la persoanele care circulau fără centuri de siguranță. „Ca urmare a acțiunii am reușit să obținem efectul scontat, la sfârșitul săptămânii trecute pe raza județului Suceava nefiind înregistrat nici un eveniment rutier grav”, ne-a declarat comisarul Ilie Drăgunea.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Trei răniți, dintre care doi polițiști, în urma accidentului din Areni. Polițiștii se îndreptau de urgență spre un caz cu două decese suspecte

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis