Fotbal

Șomuz Fălticeni a rămas fără antrenor

Antrenorul Daniel Stoica alături de directorul sportiv Iulian Darabă
Antrenorul Daniel Stoica alături de directorul sportiv Iulian Darabă

Colaborarea dintre antrenorul Daniel Stoica și formația de Liga a III-a Șomuz Fălticeni s-a întrerupt la începutul acestei săptămâni, după doi ani de parteneriat.
„Despărțirea s-a produs pe cale amiabilă. N-avem ce să-i reproșăm lui Daniel, suntem mulțumiți de munca depusă la Fălticeni. În primul sezon cu el pe bancă ne-am salvat de la retrogradare, iar în al doilea, am ajuns la un moment pe primul loc în clasamentul Seriei I, după care a urmat o perioadă mai nefastă, în care rezultatele n-au mai continuat așa cum ne-am dorit”, a declarat Iulian Darabă, directorul sportiv al celor de la Șomuz.
Rămasă fără antrenor, gruparea din Fălticeni este în căutare acum de o altă soluție pentru banca tehnică.
„Deocamdată suntem în faza discuțiilor preliminare cu diferiți tehnicieni, nu avem nimic concret. Sperăm ca în termen de maxim 10 zile să putem anunța numele noului antrenor principal. Pe de altă parte, împreună cu viitorul antrenor, trebuie să rezolvăm și problema lotului, pentru că la jumătate dintre jucătorii cu care am terminat campionatul le expiră contractele. Trebuie să decidem cine rămâne, cine pleacă și pe cine aducem în loc”, a precizat Iulian Darabă.
Odată cu Daniel Stoica a părăsit echipa și preparatorul fizic Adrian Levițchi.

Recomandări

Primăria Fălticeni și ACS Șomuz au început un amplu proiect dedicat copiilor și juniorilor pentru a sprijini fotbalul de performanță

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a inițiat un proiect amplu pentru susținerea fotbalului juvenil
Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a inițiat un proiect amplu pentru susținerea fotbalului juvenil

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale