Superb exemplu de verticalitate profesională oferă în aceste zile presa din Danemarca, publicând din nou caricaturile cu profetul Mohamed, după descoperirea unui complot care viza uciderea unuia dintre cei 12 autori ai imaginilor respective, isterizante pentru suflarea musulmană. E un gest firesc, într-o lume unde păstrarea libertății de exprimare e mult mai importantă decât ofuscările adepților uneia sau alteia dintre religii.
Nu știu, dar parcă totul e pe dos în țara noastră, iar presa nu face excepție. Anul trecut, orașul meu a fost împânzit de afișe care puneau un preț pe capul meu. O anumită comunitate s-a simțit lezată de un articol publicat de mine, iar lucrurile au mers până acolo, încât am fost așteptat în scara blocului de câțiva inși mascați cu cagule, ale căror intenții erau dintre cele mai radicale. Și azi mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă un vecin, ieșit să-și plimbe cățelul, nu ar fi sunat alarma…
I-am rugat atunci pe colegii din mass-media, inclusiv pe corespondenții posturilor centrale de televiziune, să dea o știre despre vânătoarea pornită împotriva mea, fiind conștient că o plângere adresată de mine către poliție n-ar fi făcut două parale.
Bineînțeles, foarte bineînțeles, toți „colegii” ziariștii m-au refuzat, unul prezentându-mi un motiv foarte bine întemeiat: că nu îi place modul meu de a scrie.
De parcă aici era vorba despre analiză stilistică, nu despre dreptul elementar la libera exprimare.
