Reprezentații cluburilor din eșalonul secund s-au întâlnit ieri, la Casa Fotbalului, cu Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, și cu secretarul general Gheorghe Chivorchian, în încercarea de a găsi soluții pentru revitalizarea fotbalului la nivelul Ligii a II-a. S-a insistat mult pentru găsirea unor alternative din punct de vedere legal, care să permită finanțarea și evitarea dispariției cluburilor din eșalonul secund, în condițiile în care, zilele acestea, alte două formații, este vorba de Unirea Slobozia (Seria I) și Unirea Tărlungeni (Seria a II-a), au anunțat că se retrag din campionat din considerente financiare.
„S-a discutat pe marginea unor modificări care se impun la Legea Sportului. S-a vorbit mult și despre Legea 350 din 2005, care se referă la finanțarea asociațiilor sportive din bani publici. Cu toții am ajuns la concluzia că ar trebui făcute unele înlesniri, astfel încât să fie permise și plățile constând în contractele jucătorilor. Prezenți și ei la discuții, Răzvan Burleanu și Gheorghe Chivorchian, însoțiți de juriștii FRF, au promis că vor susține aceste solicitări în cadrul unei viitoare întrevederi cu membrii Guvernului”, a declarat președintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.
De asemenea, reprezentanții cluburilor de Liga a II-a au stabilit ca la proxima Adunare Generală, programată pe data de 11 martie, să pună din nou pe tapet problema drepturilor de televiziune, care nu au putut fi vândute pentru sezonul în curs. La dezbateri urmează să fie invitat și Dumitru Dragomir, pentru a împărtăși experiența sa în acest domeniu, căpătată pe vremea când ocupa funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Fotbal
Solicitările cluburilor din Liga a II-a vor ajunge pe masa Guvernului
