Aniversare

Soldați și tunuri trase de cai la Ziua Bucovinei



Împlinirea a 90 de ani de la Unirea Bucovinei cu România va fi aniversată cu mult fast de către autoritățile județene sucevene. Programul manifestărilor din data de 28 noiembrie a.c. începe cu vizita consilierilor județeni și a autorităților sucevene la trei pichete de grăniceri aflate la granița regiunii Bucovina, din localitățile Cornu Luncii, Bunești și Ițcani. După pelerinajul pe linia de graniță, autoritățile se vor deplasa la Gara din Burdujeni, unde, alături de sucevenii care doresc să participe la acest eveniment, vor asista la o serie de manifestări legate de plecarea ostașilor români în Bucovina. La gara din Burdujeni, atât oficialitățile, cât și sucevenii vor fi întâmpinați de un pluton de soldați îmbrăcați în haine militărești din perioada Unirii Bucovinei cu România.
De la gara Burdujeni, oficialitățile se vor deplasa spre Palatul Administrativ, din centrul Sucevei, pe întregul drum fiind însoțite de plutonul de soldați și de mai multe tunuri trase de cai.
Începând cu ora 13:00 a zilei de vineri, 28 noiembrie, în piața centrală a Sucevei se va desfășura o ședință solemnă a Consiliului Județean Suceava, în cadrul căreia vor fi înmânate șase titluri de cetățean de onoare al județului, precum și medalii aniversare.
După acest moment oficial, cei prezenți în centrul Sucevei se vor prinde în „Hora Unirii”, după care va fi organizat un spectacol de muzică populară.
Seria evenimentelor va fi continuată cu deschiderea expoziției „90 de ani de la Unirea Bucovinei cu România”, de la Muzeul de Istorie, și cu un spectacol susținut de Grigore Leșe în catedrala romano-catolică din Suceava, care va începe de la ora 16:00.
Manifestările din ziua de vineri se vor încheia la ora 17:00, când în centrul Sucevei va fi aprins bradul de Crăciun.
PSD și PNL consideră că manifestările vor fi politizate Hotărârea Consiliului Județean Suceava prin care se aprobă aceste manifestări nu a primit votul reprezentanților PNL și PSD din deliberativul județean. Consilierul PSD Roman Stecyk a solicitat amânarea festivităților până în data de 1 decembrie, astfel încât acestea să se desfășoare după încheierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
„Nu este normal ca aceste manifestări să se desfășoare într-un cadru plin de simboluri politice, care ar transforma aniversarea într-un eveniment electoral”, a spus Stecyk, care a arătat că unul dintre aceste simboluri este chiar președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care apare pe afișele electorale ale candidaților PD-L.
În replică, Gheorghe Flutur a arătat că manifestările nu vor fi politizate, ele rezumându-se doar la aniversarea a 90 de ani de la unirea Bucovinei cu România.



Recomandări

Obiectivele Muzeului Național al Bucovinei au avut anul trecut circa 340.000 de vizitatori și încasări de aproape 3 milioane de lei

Obiectivele Muzeului Național al Bucovinei au avut anul trecut circa 340.000 de vizitatori și încasări de aproape 3 milioane de lei