Șoldan începe controalele cu Spitalul Clinic de Urgență și cu Centrul Cultural „Bucovina”



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat luni că prin aparatul intern a început o acțiune de audit la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și la Centrul Cultural „Bucovina” pentru a vedea cu exactitate ce preia de la vechea administrație. Șeful CJ a subliniat că pe parcursul acestei luni vor fi auditate toate instituțiile subordonate administrației județene, dar a început cu spitalul deoarece este „o instituție cu mulți angajați, financiar mai stufos”. „Îmi doresc să găsesc numai lucruri bune. Înainte de a prelua mandatul am spus că voi face audit la Consiliul Județean. Legea nu-mi permite să contractez o firmă din exterior, noi avem deja personal la audit în cadrul Consiliului Județean și vor fi auditate toate instituțiile din subordine. Vrem să vedem exact ce s-a întâmplat până acum, de la drumuri județene până la departamentul de investiții. Nu vom da vina pe vechea moștenire, ne vom descurca și vom fi în cea mai bună formă pentru suceveni”, a declarat Gheorghe Șoldan.
De asemenea, acesta a precizat că a solicitat compartimentului de Resurse umane să identifice dacă sunt angajați care cumulează pensia cu salariul și dacă sunt astfel de situații va discuta cu juriștii fiecare caz în parte. „Nu vom lua nici o decizie fără să discutăm cu juriștii, nu vom face nici un abuz”, a subliniat șeful administrației județene.
În ceea ce privește alegerea vicepreședinților, Gheorghe Șoldan a afirmat că a discutat cu celelalte partide care au reprezentanți în deliberativ pentru ca aceasta să se facă după alegerile prezidențiale și parlamentare, așa cum PSD a decis imediat după alegerile locale.
Totodată, Șoldan a salutat atitudinea consilierilor județeni manifestată în ședința de luni, la stabilirea comisiilor de specialitate din CJ, de „unitate” și „bună colaborare”.
„Am respectat votul cetățenilor de pe 9 iunie. Chiar dacă în alte mandate vechea administrație nu a respectat votul, am hotărât astăzi să împărțim cele 6 comisii după ponderea la vot. Am promis atât în campanie, cât și după campanie că voi face o altfel de administrație. Mă bucur că am avut unitate astăzi și am avut o bună colaborare cu colegii noștri și sper ca toate ședințele să fie într-un spirit de unitate pentru că ne așteaptă un mandat nu foarte ușor, trebuie să recunoaștem lucrul acesta. Vor trece și aceste alegeri și ne dorim să muncim cu toții umăr la umăr pentru binele județului Suceava, așa cum am jurat”, a declarat Gheorghe Șoldan. Întrebat ce are în vedere atunci când spune că nu va fi un mandat ușor, acesta a răspuns că este vorba despre faptul că social-democrații nu au majoritate simplă în Consiliul Județean, că le mai trebuie un vot pentru aceasta.



Recomandări

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Proprietarii a 12 apartamente din blocul afectat de explozia de acum mai bine de trei ani din Burdujeni i-au mulțumit lui Gheorghe Șoldan pentru sprijinul financiar primit din partea acestuia

Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”

Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”
Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia