Șoldan anunță contracte de peste nouă milioane de euro pentru Școli Verzi în Volovăț și Voitinel

Gheorghe Șoldan a declarat că la Volovăț și Voitinel se vor construi două Școli Verzi

Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul PSD Gheorghe Șoldan, a anunțat că primăriile comunelor Volovăț și Voitinel au semnat contractele de peste nouă milioane de euro pentru construcția unor Școli Verzi.
Gheorghe Șoldan a arătat că la Volovăț se va construi o școală nouă, „de la zero”, pe trei niveluri, în timp ce la Voitinel se va construi un corp nou de școală, cu două niveluri.
„Joi, la Ministerul Educației, în prezența doamnei ministru, Ligia Deca, am fost alături de doamna primar Maria Pleșca, de la Voitinel, și de domnul primar Ioan Vicol, de la Volovăț, la semnarea unor contracte de finanțare importante pentru educația a mii de elevi din cele două comune”, a precizat Gheorghe Șoldan.
El a arătat că prin Programul „Școli Verzi”, la Volovăț se va construi o școală modernă, la standarde europene, pe trei niveluri, cu 15 săli de clasă, durata de finalizare a lucrărilor fiind de doi ani.
Valoarea contractului pentru Volovăț este de 33.758.321 de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR.
Președintele ales al CJ Suceava a mai adăugat că, prin același program, la Școala Gimnazială Voitinel va fi construit un corp nou, pe două niveluri, valoarea contractului fiind de 12.872.028 lei.
„Știu cât de importante sunt aceste investiții pentru cei peste 850 de elevi de la Volovăț, dar și pentru cei aproape 1.040 de copii care frecventează cursurile școlii gimnaziale de la Voitinel, unde elevii învață în două schimburi.
Alături de primari precum Maria Pleșca și Ioan Vicol, pe care îi felicit încă o dată pentru implicarea de care dau dovadă, sunt convins că în următorii ani vom reuși să rezolvăm definitiv problema infrastructurii școlare din județ.
Ne dorim să ajungem în punctul în care fiecare elev din județ să beneficieze de condiții optime pentru educație: școli moderne, cu acces la tehnologie și un mediu sigur pentru toți copiii”, a declarat Gheorghe Șoldan.
El a subliniat faptul că investițiile în infrastructura școlară trebuie să fie o prioritate, astfel încât nici un elev să nu învețe în condiții precare.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Iacobeni a primit, cu sprijinul președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, un microbuz electric pentru transportul elevilor

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații

Șoldan anunță că, după o așteptare de nouă ani, drumul dintre Adâncata și Hănțești are din nou asfalt

CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești