Infrastructură

Șoldan anunță că noul proiect al centurii orașului Gura Humorului a obținut avizul de siguranță rutieră la Ministerul Transporturilor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat în ședința de vineri a deliberativului că noul proiect al șoselei de centură a orașului Gura Humorului a obținut primul aviz în consiliul tehnico-economic al Ministerului Transporturilor. Gheorghe Șoldan a spus că este vorba de avizul de siguranță rutieră. „Anunț în premieră că am trecut de primul CTE de siguranță rutieră pentru centura orașului Gura Humorului. Ne-au pus să facem un audit de siguranță rutieră, am demarat toate procedurile și sperăm ca săptămâna viitoare să intrăm în consiliul tehnico-economic general și vom ieși la finanțare cu varianta ocolitoare de la Gura Humorului. După 20 de ani, la cineva acasă”, a spus Gheorghe Șoldan. El a amintit că noua variantă ocolitoare Gura Humorului va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, pentru proiect fiind folosită o parte din documentația deja existentă, realizată de fosta administrație județeană, care era pentru profil de autostradă. „Am folosit o parte din studiile de la varianta Gura Humorului, am venit cu varianta de half-profile, dar avizele le obținem din nou. Și în trei luni de zile împreună cu echipa mea am refăcut toată documentația. Vechea documentație o folosim când vom face Autostrada Nordului”, a arătat Șoldan.
Noua șosea de centură a orașului Gura Humorului va avea o lungime de 8,180 km și o lățime de 13,9 m. Profilul va fi de drum național, cu două benzi de circulație, cu 3,5 metri lățime pe sens, plus acostamente și benzi de încadrare 2x (1,5 m+0,25), conexiuni cu DN 17 și DN 2E prin sensuri giratorii la Păltinoasa și Frasin, un kilometru de bretele de legături cu DN 17 și DN 2E, patru poduri/pasaje/viaducte, cu o lungime totală de 5.234,6 metri, fiind incluse și toate măsurile de protecție a mediului și siguranță rutieră.

Recomandări

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului