Șoferiță rănită, după un accident cu o basculantă, pe strada Alexandru cel Bun din Suceava

O autobasculantă și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc, vineri dimineață, pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Suceava.
Pompierii militari transmit că, în urma impactului, conducătoarea autoturismului a rămas blocată în interior.
Femeia era conștientă și cooperantă, a fost extrasă din mașină și predată echipajului de prim ajutor medical.
”Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
Polițiștii rutieri au ajuns la fața locului și au demarat cercetări, pentru a stabili cum s-a produs accidentul de pe strada cu sens unic. Autoturismul a fost lovit din lateral.

Șoferiță rănită, după un accident cu o basculantă, pe strada Alexandru cel Bun din Suceava
Șoferiță rănită, după un accident cu o basculantă, pe strada Alexandru cel Bun din Suceava

Recomandări

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante