Șoferii vor primi banii aferenți despăgubirilor din polițele RCA înainte de efectuarea reparațiilor, nu după ce mașina a ieșit din service, ca în prezent, iar cuatumul compensațiilor va fi stabilit de asigurători în funcție de prețurile practicate de service-uri, nu în baza propriilor evaluări.
„Asigurătorul RCA are obligația de a stabili cuantumul despăgubirii la nivelul prețurilor practicate de unitățile de reparații auto sau prevăzute în cataloage, astfel încât despăgubirea primită să-i permită păgubitului efectuarea reparațiilor. Pâna acum, în aceste situații, costul reparațiilor era stabilit pe baza evaluării asigurătorilor, iar prețurile erau cel mult la nivelul celor practicate de service-uri. Măsura va permite păgubiților să solicite întâi plata despăgubirilor și ulterior să efectueze reparațiile necesare”, se arată într-un comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) remis MEDIAFAX.
De asemenea, potrivit unei modificări a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA), asigurătorul are obligația, în situația în care există suspiciuni întemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, de a comunica în scris asiguratului și păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, intenția de a desfășura investigații.
„Aceste investigații nu pot dura mai mult de trei luni de la data avizării daunei”, se mai spune în comunicat.
Prin modificarea legislației, CSA a redus, de la 15 zile la 10 zile, intervalul în care asigurătorul RCA are obligația de a efectua plata dosarelor de daună, după ce a fost depus ultimul document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei.
CSA amintește că, în orice situație, păgubiții au posibilitatea de a efectua reparația la orice unitate de reparații auto doresc, indiferent dacă aceasta se află sau nu pe lista service-urilor cu care asigurătorul are încheiate convenții de colaborare.
„Am decis modificarea normelor RCA pentru a sprijini și mai mult interesele asiguraților și îmi exprim speranța că aceste demersuri vor conduce la îmbunătățirea serviciilor prestate de către companiile de asigurare”, a declarat președintele CSA, Angela Toncescu.
Modificările vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.