– Zilele trecute, maxi-taximetriștii din Suceava au mai încasat 40 de amenzi
Șoferii de maxi-taxi au rămas în continuare „preferații” polițiștilor de la Circulație, judecând după numărul mare de amenzi pe care le-au încasat în ultima perioadă. Lucru confirmat și la mijlocul acestei săptămâni, atunci când, în urma unei acțiuni a cadrelor Serviciului Poliției Rutiere (SPR), nu mai puțin de 40 de sancțiuni contravenționale au fost date conducătorilor de maxi-taxi din municipiul Suceava. Pe lângă maxi-taximetriști, polițiștii i-au avut în vizor și pe ceilalți transportatori de persoane sau marfă din județ, sau care tranzitează județul. În urma acțiunii, desfășurată pe parcursul a două zile, miercuri și joi, în tot județul, cadrele SPR, în colaborare cu angajați ai ARR-agenția Suceava, au controlat nu mai puțin de 550 de autovehicule și au dat peste 300 de amenzi contravenționale ( dintre care 60 pentru depășirea vitezei legale), valoarea acestora fiind de ordinul sutelor de milioane de lei. Tot cu această ocazie, polițiștii au constatat și patru infracțiuni la regimul circulației rutiere și două la transportul de călători fără licență. Oamenii legii au reținut cinci permise de conducere (din care 3 pentru alcool), precum și 15 certificate de înmatriculare.





