Controale în trafic

Șoferii, amendați unul după altul pentru telefon și centuri

O acțiune de control a Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, desfășurată sâmbăta și duminica trecută pe raza întregului județ, a dus la aplicarea a peste 200 de amenzi, majoritatea date pentru viteză excesivă, lipsa centurii de siguranță și vorbitul la telefonul mobil în timpul șofatului.
Dacă radarele fac de regulă cele mai multe victime printre șoferi, sancțiunile pentru telefon și centuri au fost mult mai multe decât de obicei. Cele două abateri au însumat 46 de sancțiuni contravenționale, șoferii în cauză primind minimum două puncte de amendă și puncte de penalizare.
Cu ocazia acțiunii de la finele săptămânii trecute, polițiștii au întocmit și patru dosare penale (două pentru conducere fără permis și câte unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, respectiv a unui autoturism neînmatriculat). De asemenea, șase șoferi au rămas fără permis de conducere, pentru depășiri neregulamentare, ori pentru consum de alcool.
Valoarea amenzilor aplicate în cele două zile de control este de 16.550 de lei.

Recomandări

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava