Doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan băuți și au fost trași pe dreapta de poliție. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 21.00, patrula Secției Poliție Rurală 8 Adâncata a oprit pentru control pe un DC neclasificat din comuna Adâncata autoturismul condus de un bărbat de 38 ani, din municipiul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.În noaptea de luni spre marți, la ora 00.45, polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală 14 Vama au oprit pentru control pe strada 9 Mai, din comuna Vama, autoturismul condus de un localnic de 19 ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.






