Nereguli

Șofer ucrainean, cercetat penal după ce a prezentat la control un document fals

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Ucraina, s-a ales cu dosar penal în România după ce a prezentat la control un document fals. S-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, 20 septembrie.
În jurul orei 11.00, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus un șofer care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă. Bărbatul a prezentat la control pașaportul și un atestat de competență profesională. Pentru că acest document le-a ridicat suspiciuni, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.
Ucraineanul a precizat că ar fi primit documentul prin poștă și nu știa că este fals. El este cercetat penal acum pentru comiterea infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

Recomandări

Percheziții ale polițiștilor la o firmă care ar fi participat la licitații de exploatare silvică cu documente falsificate

A efectuat două transporturi de material lemnos cu un singur aviz de însoțire, iar acum este trimis în judecată