Pericol public

Șofer prins beat de două ori în trei zile, după ce a provocat tamponări

Un șofer din orașul Gura Humorului a fost prins beat la volan de două ori în patru zile și mai grav fiind că de fiecare dată acesta a provocat tamponări. Individul în cauză, Mugurel Brădățan, în vârstă de 43 de ani, care nu mai crease probleme deosebite poliției, a fost depistat mai întâi la finele săptămânii trecute, pe 3 iunie. Atunci, acesta a „bușit” o mașină, iar polițiștii ajunși la fața locului aveau să constate că acesta era în stare avansată de ebrietate. Aparatul etilotest a arătat concentrația de 1,17 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, șoferului fiindu-i întocmit dosar penal și ridicat permisul de conducere.
Pentru oamenii legii de la Poliția orașului Gura Humorului surpriza a venit trei zile mai târziu, pe 6 iunie. Un localnic, Nicolaie R., a anunțat poliția că un autoturism s-a izbit în camionul său, în fața blocului în care locuiește, iar șoferul vinovat, în vizibilă stare de ebrietate, încearcă să fugă. Agenții ajunși la fața locului au dat peste același Mugurel Brădățan, cel care se alesese cu dosar penal cu trei zile înainte. Pe fondul avansatei stări de ebrietate, în timp ce dădea înapoi, acesta s-a izbit în camion.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie și mai mare decât după prima tamponare, 1,30 miligrame per litru în aerul expirat, ceea ce înseamnă aproximativ 2,5 la mie în sânge.
Șoferul este cercetat în stare de libertate pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul cu o îmbibație de peste 0,8 grame per litru în sânge.

Recomandări

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei