Infracțiuni

Șofer la volanul unei mașini neînmatriculate, urmărit în trafic de polițiști



Un bărbat de 37 de ani s-a ales cu un dosar penal, după ce a pus pe urmele sale un echipaj de poliție. Individul nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire al polițiștilor, aceștia constatând în momentul în care au reușit blocarea sa pe un drum că acesta nu are permis de conducere și refuză să fie testat alcooscopic, iar autorizația de circulație a autoturismului era expirată.
Incidentul s-a petrecut în timpul nopții de joi spre vineri, în jurul orei 01.50, în timp ce o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea se afla în patrulare pe DN 17A. La un moment dat polițiștii au făcut semnale regulamentare de oprire unui autoturism marca Ford Ka, cu număr provizoriu de înmatriculare, care se deplasa dinspre comuna Horodnic de Sus spre municipiul Rădăuți. Cel de la volanul mașinii nu s-a conformat semnalului polițiștilor, aceștia plecând în urmărirea suspectului cu autospeciala de poliție, folosind semnalele acustice și luminoase. Pe strada 22 Decembrie din Rădăuți polițiștii au reușit blocarea mașinii fugarului, care a fost identificat ca fiind Viorel B., de 37 de ani, din comuna Frătăuții Vechi.
El le-a declarat oamenilor legii că nu are actele personale și ale mașinii asupra sa, polițiștii demarând o verificare în bazele de date ale poliției. Cu această ocazie au descoperit că Viorel B. nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie auto. În același timp, polițiștii au constatat că autorizația provizorie de circulație a autoturismului marca Ford Ka este expirată de la data de 2 august 2017.Întrucât cel de la volan mirosea a alcool, a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În privința autoturismului, bărbatul a declarat că îi aparține și că l-a achiziționat de la o persoană din Rădăuți.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.



Recomandări

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți
Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini
Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini