La cum circulă unii suceveni pe drumurile publice din județ impresia este că nenorocirile ar putea fi și mai dese, însă uneori șansa, un martor sau un echipaj de poliție, face să nu se ajungă la un accident grav.
Un caz de acest gen este cel de miercuri noapte, când, pe la 23.40, un echipaj de la Serviciul Rutier Suceava, în timp ce efectua o acțiune pe raza orașului Frasin, pe drumul județean spre Ostra, a observat un autoturism Audi A 4 care era condus pe sensul opus de mers (contrasens), fără a fi angajat în efectuarea vreunei manevre de depășire.
Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, oprind șoferul suspect.
La volan era un tânăr în vârstă de 34 de ani, din Frasin, vizibil băut.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv, tânărul pericol public fiind condus la Spitalul din Gura Humorului, pentru recoltare probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Alcoolemia în sânge se va cifra probabil în jurul valorii de 2 la mie.
Baza de date a confirmat că același ”șofer” are permisul de conducere anulat.
Polițiștii au constatat așadar o dublă infracțiune, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului și i-au aplicat individului și o amendă de 1.200 de lei, pentru circulație pe contrasens.
În aceeași zi de miercuri, alți doi suceveni au fost reținuți în arest 24 de ore după ce, și ei, au fost prinși în trafic băuți și fără permise de conducere. Mai mult, cei doi au și un al treilea capăt de acuzare, conducând și câte un vehicul neînmatriculat.
Așadar, câte trei infracțiuni per individ, fapt care spune multe despre gradul de inconștiență de pe șoselele noastre.






