Un șofer care nu a vrut să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor s-a ales cu dosar penal, după ce, în urma testării făcute de oamenii legii, s-a constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan. Incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 23.00, pe un drum din Milișăuți. Polițiștii din cadrul Poliției Milișăuți au făcut semnalul regulamentar de oprire unui VW Passat care se deplasa dinspre Suceava spre Rădăuți. Cel de la volan nu s-a conformat semnalelor, continuându-și deplasarea în viteză pe DN 2H, spre Rădăuți. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului suspect și au reușit să-l blocheze la intrarea în oraș. În urma verificărilor făcute, la volan a fost identificat Gheorghe S., de 50 de ani, din Fălticeni. În urma testării acestuia a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.






