Șofer ajuns în spital după ce a fost acoperit cu bucăți de beton spart

Bărbatul a ajuns la Sptalul Județean de Urgență Suceava
Bărbatul a ajuns la Sptalul Județean de Urgență Suceava

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Bălcăuți, șofer pe o basculantă a unei firme care are o balastieră la Siret, a ajuns marți după-amiază în spital. Șoferul transporta bucăți sparte de beton și intenționa să le descarce. În acest sens, a acționat sistemul hidraulic de descărcare, dar oblonul benei s-a blocat. Bărbatul s-a deplasat în spatele benei pentru a debloca sistemul de închidere, iar în acel moment acesta a cedat și mai multe bucăți de beton au căzut și l-au acoperit în întregime pe șofer. La fața locului au mers pompierii din cadrul Gărzii Siret și l-au scos pe septuagenar în viață. Acesta a fost preluat de o ambulanță, care l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. După ce a primit îngrijiri de specialitate, bărbatul a fost internat în Secția Anestezie Terapie Intensivă, stabil, fără leziuni majore. Potrivit medicilor, urma să fie dat pe secție, astfel încât se poate spune că a avut mare noroc după incidentul care-l putea costa viața.

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni
Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni