Sancțiuni

Societăți care colectează materiale reciclabile, amendate de Garda de Mediu

– Dintre cele 20 de societăți care colectează fier vechi, hârtie, sticlă sau mase plastice, verificate de Garda de Mediu Suceava, 12 au fost amendate pentru depozitarea deșeurilor pe spațiile verzi
Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Suceava a efectuat o amplă acțiune de control a societăților care își desfășoară activitatea în domeniul gestionării deșeurilor industriale reciclabile. În cadrul acestei acțiuni, comisarii de mediu suceveni au verificat 20 de societăți cu acest obiect de activitate, aplicând nu mai puțin de 11 amenzi, în cuantum total de 19.500 de lei (195 de milioane de lei vechi).
Comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a declarat că acțiunea de verificare având ca temă respectarea legislației a fost de durată, dat fiind atât numărul mare de societăți verificate, cât și răspândirea acestora pe teritoriul județului Suceava. Amenzile aplicate de comisarii de mediu pentru folosirea neautorizată a spațiilor verzi, prin depășirea platformelor amenajate și depozitarea deșeurilor pe terenuri naturale, au fost cuprinse între 500 și 5.000 de lei. SC Com Remat SRL Iași, punct de lucru Suceava, a fost sancționată cu 5.000 de lei (50 de milioane de lei vechi), suprafața verde, afectată de depozitele de fier vechi, fiind foarte mare. Sancțiuni de 2.000 de lei (20 de milioane de lei vechi) au primit AF Stănescu B. Gheorghe și AF Stănescu M. Gheorghe, ambele din Cornu Luncii, precum și societățile SC Remat SA Iași, punct de lucru Rădăuți, SC Com Remat SRL Vatra Dornei și SC Com Remat SRL Iași, punct de lucru Suceava. Pentru aceeași încălcare a legislației de mediu, societățile comerciale OMT Metal SRL Gura Humorului, Levinco Impex SRL Suceava, Metwash SRL Suceava și Romuvas SRL Suceava au fost amendate cu câte 1.000 de lei (10 milioane de lei vechi), sancțiunea aplicată societății Păltiniș SRL Vatra Dornei fiind de 500 de lei (5 milioane de lei vechi).

Recomandări

EGGER România a atins pragul de 1 milion de tone de lemn reciclat colectat prin rețeaua proprie de reciclare Timberpak

Elevii de la „Hurmuzachi” Rădăuți au colectat aproape 2.700 de kg de deșeuri reciclabile într-o singură zi

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale