Funcție

Social-democratul Gheorghe Iacob îi va lua locul Oanei Pintilei în Consiliul Județean Suceava

Gheorghe Iacob va ocupa o funcție de consilier județean din partea PSD Suceava
Gheorghe Iacob va ocupa o funcție de consilier județean din partea PSD Suceava

PSD Suceava va avea un nou reprezentant în Consiliul Județean Suceava, Gheorghe Iacob, după ce Oana Pintilei a fost numită în funcția de secretar de stat. Oana Pintilei și-a depus ieri demisia din Consiliul Județean Suceava, urmând ca în prima ședință deliberativul să aprobe această decizie. CJ Suceava urmează să transmită o solicitare către Organizația Județeană a PSD Suceava pentru a nominaliza noul consilier județean, de pe lista de supleanți.
Din lista PSD Suceava înregistrată la alegerile locale pentru Consiliul Județean, următorul social-democrat care ar urma să intre în deliberativ este Gheorghe Iacob. Acesta a mai avut trei mandate de consilier județean, începând din 2004 și până în 2016. Ca și consilier județean, Gheorghe Iacob a deținut funcția de președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică.
Reamintim că Oana Pintilei a fost numită printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă în funcția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Decizia a intrat în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial, în cursul zilei de vineri, 9 februarie 2018.
Oana Pintilei este președintele Organizației Județene Suceava a Femeilor Social Democrate.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei

Consiliul Județean Suceava va sprijini financiar organizarea ediției de anul acesta a „Marșului pentru viață”