Soare, CFR Marfă: Disponibilizările au început, ultimul om din cei 2.500 pleacă până la finele lunii



CFR Marfă a început în această săptămână procedurile de disponibilizare a 2.500 de angajați, care vor primi preavizele, plecările efective urmând să aibă loc în a doua parte a acestei luni, a declarat, marți, directorul comercial al transportatorului feroviar de marfă, Ion Soare, informează Mediafax.”Nu m-am ocupat personal de problema aceasta a disponibilizărilor, dar cunosc, pentru că lucrez în firmă, se urmează pașii legali. Săptămâna aceasta a demarat efectiv procesul de restructurare a celor 2.500 de salariați. (…) Oamenilor li se vor da preavize, se urmează pașii legali. Efectiv din firmă probabil că vor pleca în a doua parte a lunii iulie”, a declarat Ion Soare, director comercial al CFR Marfă, la conferința MEDIAFAX talks About Transport&Logistics, răspunzând unor întrebări pe acest subiect.El estimează că procesul de disponibilizare va fi finalizat până la sfârșitul acestei luni.Soare a mai spus că în urma plecării celor 2.500 de angajați nu vor fi afectate contractele în derulare ale transportatorului feroviar.



Recomandări

Profitul CFR Marfă din acest an, mai mic cu aproape 60 milioane de lei după amânarea concedierilor

CFR Marfă – Reducerea rețelei trebuie regândită/ Ministerul Transporturilor – Foarte puține linii feroviare sunt profitabile

Disponibilizările de la CFR Marfă pot începe. Guvernul a aprobat plata venitului de completare