SNLO, aflată în executare silită pentru datorii bugetare, închiriază din nou mașini directorilor



Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO), care figurează în evidența statului ca fiind în proces de executare silită pentru datorii bugetare neachitate, va plăti mai mult de 230.000 lei pentru închirierea în acest an, pe o perioadă de două luni, a unor mașini destinate directorilor unității.
Autoturismele, cu sau fără șofer închiriat, vor fi folosite pentru transportul salaraților cu funcții din și de conducere, în vederea „coordonării procesului de producție”.
Societatea a încheiat în acest sens cu două firme de transport contracte în valoare totală de 238.576 lei, fără să organizeze o licitație electronică pentru atribuirea contractului și fără anunțuri publicate anterior.
Criteriul indicat de SNLO pentru atribuirea contractului este „prețul cel mai scăzut”, în condițiile în care pentru cele două contracte a primit câte o singură ofertă, din partea firmelor câștigătoare.
Proceduri similare au fost derulate de către SNLO și în anii anteriori, pentru transportul persoanelor cu funcții de conducere.
În martie 2007, SNLO anunța că intenționează să închirieze pe o perioadă de trei ani autoturisme de teren sau oraș, cu sau fără șofer, pentru transportul salariaților cu funcții de conducere, valoarea estimată a contractului de achiziție fiind cuprinsă între 2,35-2,37 milioane de lei.
Cu această sumă puteau fi cumpărate la acea dată aproximativ 30 de autoturisme din clasa medie.
În noiembrie 2008, SNLO și-a anunțat intenția de a închiria, pentru un an, 17 mașini particulare cu șofer pentru directorii unității, în schimbul unei sume de peste 600.000 lei.
În prezent, unitatea figurează pe lista companiilor cu datorii la buget centralizată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru care a fost începută procedura de executare silită.
Conform unui document guvernamental prezentat de MEDIAFAX în luna septembrie, Societatea Națională a Lignitului Oltenia a înregistrat anul trecut pierderi de 29,8 milioane lei.