Smiley, invitatul primului episod al emisiunii „House of Fun” de la MTV



MTV difuzează, pe 11 martie, de la ora 19.00, primul episod al show-ului TV „House of Fun”, în care invitatul special este Smiley, informează postul de televiziune.
Telespectatorii MTV vor avea ocazia să le cunoască pe Alina Calenciuc, Mihaela Ghimpu și Flavia Scanteanu, fericitele locatare ale Herbal Essences House of Fun, care așteaptă cu nerăbdare să înceapă marea aventură. În primul episod al celui mai nou show de la MTV, fetele vor face cunoștință cu casa care le va deveni cămin pentru următoarele luni.
Smiley va veni dotat cu tot felul de obiecte decorative pe care le va amplasa în fiecare cameră a casei pentru a le întâmpina pe fete așa cum se cuvine și pentru a le face să se simtă cât mai confortabil în noua lor locuință. De asemenea, tot el le va face fetelor turul Herbal Essences House of Fun.
Seara, norocoasele câștigătoare vor avea parte de o mega-petrecere de inaugurare, la care vor fi prezenți toți prietenii acestora, alături de care vor avea parte de cele mai tari distracții.