Sistemul american de apărare antirachetă are la bază cercetarea și dezvoltarea continuă a interceptoarelor de tip SM-3 dar și a senzorilor, evoluția fiind împărțită pe patru etape, într-un proces care se va încheia în 2020.
Agenția MEDIAFAX vă prezintă principalele elemente tehnice ale noii arhitecturi antirachetă a SUA. Materialul are la bază date obținute de pe site-urile Departamentului american de Apărare și al Missile Defense Agency.
I. Scurt istoric
Secretarul Apărării, Robert Gates, i-a recomandat fostului președinte George W. Bush la 27 decembrie 2006 să inițieze un sistem antirachetă în Europa, care ar avea ca bază înaintată un radar amplasat în Cehia și zece interceptoare terestre în Polonia.
La acea dată, aceasta fusese considerată cea mai bună variantă de a proteja SUA dar și aliații din Europa de „amenințarea tot mai crescută reprezentată de Iran și de dezvoltarea de către această țară a sistemelor de rachetă cu rază lungă de acțiune”.
Autoritățile americane anunțau însă, în toamna lui 2009, că față de momentul inițial – adică anul 2006 – au apărut două schimbări majore.
În primul rând, potrivit evaluărilor serviciilor de informații americane, s-a considerat că amenințarea reprezentată de rachetele balistice iraniene cu rază scurtă și medie de acțiune – tip Shahab-3 – se dezvoltă mai rapid decât fusese inițial prognozat, în 2006. În acest context, comunitatea de informații din SUA a apreciat că este vorba despre „o amenințare crescută și mai imediată” atât la adresa forțelor americane de pe continentul european, cât și la adresa aliaților europeni. Totodată, serviciile americane evaluau că amenințarea reprezentată de rachetele balistice iraniene intercontinentale s-a dezvoltat mult mai încet față de estimarea inițială.
Cea de-a doua schimbare majoră a fost legată de tehnologia americană. Practic, în ultimii ani Statele Unite și-au dezvoltat în mod simțitor elementele legate de apărarea antirachetă, progresele fiind înregistrate mai ales în ceea ce privește capacitatea de contracarare a rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune. În prezent, Statele Unite dispun de sisteme de interceptare a rachetelor balistice de acest tip prin interceptoare terestre și maritime, care funcționează cu senzori semnificativ îmbunătățiți. Capabilitățile nou-dezvoltate oferă mai multe variante în ceea ce privește detectarea, urmărirea și doborârea rachetelor inamice.
În plus, în urma acestor progrese tehnice, Statele Unite vor putea desfășura o rețea de astfel de interceptoare în locul unei instalații fixe. Practic noua arhitectură, cu sistem distribuit de interceptoare și senzori nu impune existența unui radar fix de mari dimensiuni, pe teritoriul european, de genul celui care urma să fie amplasat în Cehia. De asemenea, noua variantă de scut folosește o tehnologie de interceptare diferită de cea propusă în varianta Bush, ceea ce nu mai face necesară amplasarea pe teritoriul Poloniei a zece interceptoare terestre. Acestea au fost motivele pentru care secretarul Apărării, Robert Gates, a recomandat abandonarea planurilor inițiale în ceea ce privește scutul antirachetă și crearea unei noi arhitecturi.
II. Apărarea antirachetă. Faze de dezvoltare și elemnte componente.
Cele mai multe îmbunătățiri tehnice au fost aduse rachetelor interceptoare Standard Missile-3 (SM-3), instalate pe nave folosite în sistemul de apărare antirachetă Aegis. Create inițial doar pentru apărare balistică, SM-3 au fost folosit, în februarie 2008, și împotriva unui satelit aflat la partea inferioară a orbitei Pământului. Sistemul SM-3 a fost testat cu succes de 8 ori începând din 2007.
SUA plănuiesc ca într-o fază inițială să desfășoare nave de tip Aegis echipate cu rachete interceptoare SM-3, mișcare ce are ca avantaj o flexibilitate crescută în deplasarea interceptoarelor dintr-o zonă într-alta, dacă este necesar.
În cea de-a doua fază, SUA doresc amplasarea la sol de interceptoare SM-3 îmbunătățite. Robert Gates explica în toamna lui 2009 că amplasarea de interceptoare pe uscat va oferi acoperire suplimentară și va determina și economii. Noua arhitectură antirachetă are și avantajul că este gândită astfel încât poate încorpora în mod continuu tehnologii noi și mai eficiente și poate fi adaptată la diferite tipuri de amenințăti.
De altfel, SUA speră că vor dispune în următorii cinci ani de o variantă îmbunătățită a actualelor interceptoare SM-3 bloc 1A, și care vor fi numite SM-3 bloc 1B. Americanii speră că în 2018 se va putea vorbi de o nouă generație de interceptoare – SM-3 bloc 2. SM-3 bloc2 sunt gândite ca o rachetă mult mai mare și care va putea fi desfășurată atât de pe uscat cât și de la bordul navelor. Aceste interceptoare, amplasate în maximum trei locații, vor fi suficiente pentru a permite apărarea întregului continent european împotriva rachetelor balistice cu raza scurtă și medie.
În ceea ce privește actualele interceptoare SM-3, acestea sunt instalate pe nave sistem Aegis. O navă de sistem Aegis poate avea până la 100 de rachete interceptoare la bord, în funcție de configurația misiunii în care se află acestea.
O rachetă interceptoare SM-3 în configurația bloc1 existentă în prezent costă între 9,5 și 10 milioane de dolari. SUA estimează că interceptoarele care vor fi dezvoltate în anii următori vor ridica prețul la 13-15 milioane de dolari pe unitate. În ceea ce privește partea de cercetare pe care o implică dezvoltarea ulterioară a rachetelor interceptoare în sistem SM-3 bloc 2, SUA estimează costuri de circa 3,5 miliarde de dolar. Japonia, care participă la programul de cercetare, a dat deja peste un miliard de dolari.
Concret, noua arhitectură antirachetă a SUA cuprinde patru faze:
Faza I (aproximativ anul 2011) – desfășurarea sistemelor de apărare antirachetă existente în prezent și cu o capacitate dovedită, inclusiv Aegis Weapon System maritim, interceptoarele SM-3 bloc IA și senzori, precum sistemul transportabil de supraveghere radar AN/TPY-2, pentru a răspunde astfel amenințărilor regionale cu rachetă balistică la adresa Europei dar și a trupelor americane de pe continent.
Faza a II-a (aproximativ anul 2015) – după teste adecvate, desfășurarea unei variante îmbunătățilte de interceptoare SM-3 bloc 1B, atât în configurație terestră cât și maritimă, a unor senzori performanți, scopul fiind extinderea zonei apărate împotriva unor eventuale atacuri cu rachete cu rază scurtă sau medie de acțiune.
Faza a III-a (aproximativ anul 2018) – după încheierea perioadelor de cercetare , dezvoltare și testare, desfășurarea unor interceptoare avansate de tip SM-3 Bloc 2A, o variantă aflată în prezent în curs de dezvoltare. Această mișcare va permite contracararea amenințărilor cu rachete cu rază scurtă, medie și a rachetelor intermediare.
Faza a IV-a (anul 2020) – după încheierea perioadelor de cercetare, dezvoltare și testare, desfășurarea unor interceptoare avansate de tip SM-3 Bloc 2B. Această mișcare va ameliora capacitatea de a contracara atacuri cu rachetă cu rază medie și intermediară, dar și o potențială amenințare la adresa SUA cu un atac cu rachetă intercontinentală.
Statele Unite doresc ca pe parcursul tuturor celor patru etape să continue cercetarea și testarea pentru îmbunătățirea sistemelor de senzori .
