Probleme

Sinistrați din Arbore, lăsați fără pensii

Trei sinistrați din Arbore, localitate care a fost grav afectată de inundațiile din ultima zi a lunii iunie, au rămas fără pensii. Potrivit informațiilor din baza de date a Casei Județeane de Pensii Suceava, aceștia nu și-au mai primit pensiile timp de trei luni. Ciudățenia constă în faptul că, așa cum a declarat directorul executiv al CJP Suceava, Robert Marian, pensiile acestor trei sinistrați au fost trimise în fiecare lună la Oficiul Poștal din localitate, și de fiecare dată, pensiile au fost returnate la Casa de Pensii. „De trei ori le-am trimis și de trei ori le-am primit înapoi sub formă de . Contactați telefonic, angajații de la Poșta din Arbore mi-au explicat că pensiile nu au intrat în posesia pensionarilor pentru că poștașul însărcinat cu înmânarea lor nu i-a găsit pe sinistrați la domiciliu”, ne-a spus Robert Marian, care a precizat că, pentru ca respectivii pensionari să fie reluați în plată, ei trebuie să depună o cerere în scris la dosarul lor. De asemenea, există și bănuieli că respectivii pensionari sunt certați cu poștașul și, din motive subiective, acesta, în mod intenționat, a „uitat” de ei.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea cere ministrului Muncii explicații despre „mica recalculare” a pensiilor