Anulat

Singurul tren internațional care circula zilnic prin Suceava devine istorie



Trenul Sofia-Moscova, ieri, la una din ultimele sosiri in Gara Suceava
Trenul Sofia-Moscova, ieri, la una din ultimele sosiri in Gara Suceava

Singurul tren internațional care circula zilnic prin Suceava dispare odată cu noul mers al trenurilor, care intră în vigoare de duminică, 14 decembrie. Trenul internațional Moscova-Sofia, garnitura cu cel mai lung parcurs care traversa România, va fi anulat în urma deciziei comunicate CFR de autoritățile feroviare ruse. De zeci de ani de zile, trenul era format din vagoane rusești, iar CFR Infrastructură doar încasa taxa pentru utilizarea căii ferate pe teritoriul României. Prin anularea acestui tren, traficul internațional regulat de călători dispare la nivel de județ. În noul mers al trenurilor este prevăzut un alt tren internațional, Minsk – Varna, care va trece prin Suceava, însă acesta va circula doar o dată pe săptămână și numai în sezonul estival.
Conflictul ruso-ucrainean ar fi dus la decizia de anulare
Iordan Vintilă, șeful Regionalei CFR Iași, a declarat că autoritățile feroviare ruse au comunicat CFR că renunță la acest tren încă de acum câteva luni de zile, fără însă a veni cu vreo explicație.
„Peste 80% din călătorii acestui tren erau străini, ruși sau bulgari, era destul de puțin utilizat de călători din România”, a declarat Iordan Vintilă. El a mai opinat că trenul nu va fi anulat din cauza lipsei de călători. Asta pentru că trenul a avut tot timpul un grad de ocupare bun, iar vara circula zilnic cu zece vagoane sau chiar mai mult, fiind foarte populat de ruși care mergeau în concediu în Bulgaria. Motivul ar fi unul mult mai serios, legat de conflictul ruso-ucrainean, având în vedere că garnitura rusească trecea prin Ucraina.
Amintiri din perioada de glorie: Două trenuri pe zi, prelungite până la Atena
Anularea trenului internațional este văzută cu nostalgie de cei mai mulți foști și actuali CFR-iști.
Unul dintre ei, Vasile Palaghiu, care a fost șef de gară și revizor în siguranța circulației la CFR timp de mai bine de 30 de ani, ne-a relatat că în 1963, când s-a angajat la CFR, trenul Moscova-Sofia era în circulație.
„Tot timpul a circulat acest tren și tot timpul cu vagoane rusești, nu a avut niciodată pauze. La un moment dat circulau două trenuri pe zi pe această rută. Într-o perioadă trenul era prelungit până la Atena, în sezonul de vară mergeau foarte mulți ruși la mare la greci. Înainte de Revoluție era un tren foarte important, dar în timp cred că importanța lui a scăzut, din cauza concurenței cu alte mijloace de transport mai rapide”, ne-a declarat CFR-istul pensionar.
CFR va păstra un tren de la Suceava la București pe trasa internaționalului anulat
Trenul internațional a fost tot timpul compus doar din vagoane de dormit, având în vedere distanța pe care o parcurgea. Ieri, la una din ultimele curse, trenul internațional Sofia-Moscova a ajuns în Gara Suceava în jur de ora 13.00, fără nici un minut de întârziere, cu cinci vagoane (patru de dormit și unul restaurant), plus două vagoane românești, pe care CFR le atașează pe distanța Suceava – București Nord și retur.
Șeful Regionalei CFR Iași, Iordan Vintilă, ne-a mai declarat că trenul românesc care se atașa la trenul internațional va rămâne în circulație și în continuare, la aceleași ore, cu plecare din Suceava la ora 16.10 și la retur, din București, dimineață, la ora 6.10.
Iordan Vintilă a mai subliniat că anularea acestui tren internațional nu va diminua activitatea din punctul de trecere a frontierei de la Vicșani, care va fi folosit în continuare pentru trenurile de marfă.
De asemenea, nu puțini sunt cei care cred că trenul internațional Sofia-Moscova ar putea fi reintrodus în circulație din vara anului viitor, în sezonul estival, când cererea va fi mare, asta și dacă tensiunile ruso-ucrainene se vor stinge sau măcar se vor diminua. Mai trebuie spus că pe distanța Sofia – București numărul de trenuri nu va fi diminuat.


Trenul Sofia-Moscova, ieri, la una din ultimele sosiri in Gara Suceava
Trenul Sofia-Moscova, ieri, la una din ultimele sosiri in Gara Suceava
Trenul rusesc este anulat din 14 decembrie
Trenul rusesc este anulat din 14 decembrie
Trenul Sofia-Moscova, ieri, la una din ultimele sosiri in Gara Suceava
Trenul Sofia-Moscova, ieri, la una din ultimele sosiri in Gara Suceava


Recomandări