Numele lui este Nicușor Cârdei, zis „Rubin”, în vârstă de 30 de ani, din comuna Bilca, și este singurul sucevean cercetat vreodată în stare de libertate pentru o crimă înfiorătoare.
Acum șase ani, în seara zilei de 10 octombrie, Cârdei, a violat și o omorât cu sălbăticie o femeie de 56 de ani, Maria Galan, din aceeași localitate. Victima mergea pe drum să-și întâmpine fata, care venea de la serviciu.
„Rubin” era sub influența băuturilor alcoolice și a atacat-o pe femeie, mamă a șapte copii. A târât-o în apropierea unei liziere, unde a violat-o cu sălbăticie, în tot acest timp continuând s-o lovească cu pumnii. După ce și-a satisfăcut poftele carnale, „Rubin” a observat că femeia murise. A decis să ascundă cadavrul și l-a târât lângă un pârâu, la 100 de metri de stradă.
„Am găsit-o a doua zi. Era dezbrăcată complet, capul era în apă, acoperit cu un batic. Avea ochii fărmați, era mușcată de sâni și avea o pată mare de sânge pe burtă”, povestea pentru Monitorul de Suceava Nicu Galan, fiul victimei.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, anchetatorii au anunțat că l-au trimis în judecată pe Nicușor Cârdei pentru viol urmat de moartea victimei. A fost încă de la început în capul listei de suspecți, însă nu au avut probe suficiente pentru a dovedi vinovăția acestuia.
Suspectul a fost plecat în Italia, iar la sfârșitul anului trecut s-a întors acasă, la Bilca. Între timp, anchetatorii au adunat un probatoriu suficient și l-au dus pe Nicușor Cârdei la detectorul de minciuni. A fost testat de două ori la poligraf și de fiecare dată a ieșit nesincer. În cele din urmă a recunoscut totul, mărturisind cum a violat-o și ucis-o pe Maria Galan.
Procurorul criminalist care s-a ocupat de caz l-a dus și la reconstituire, iar „Rubin” a arătat în amănunt cum a comis groaznica faptă. A fost lăsat în libertate, dat fiind faptul că au trecut atâția ani de la terifiantul caz și pentru că i s-au reținut circumstanțe atenuante ca urmare a recunoașterii faptei.
Primul termen al procesului este pe 24 octombrie a.c., la Tribunalul Suceava.
Fără precedent
Singurul sucevean cercetat vreodată în libertate pentru o crimă cumplită
