Sindromul postvacanță



Acum că vacanța se apropie de sfârșit, iar turiștii și-au desfăcut geamantanele și au revenit la locurile lor de muncă, o nouă boală pune treptat stăpânire pe oamenii muncii: sindromul post vacanță.
Luna septembrie este pentru mulți perioada revenirii la birou, între dosare și probleme de rezolvat. Tot acum însă apar și simptomele unei boli devenite tradiție în această perioadă a anului: sindromul post vacanță. Simptomele sunt clare: oboseală, irascibilitate, senzația de dor de ducă și de gol sufletesc. Și ca și cum șocul revenirii nu era suficient, de obicei sigur mai apare în peisaj și un coleg ceva mai palid cu nelipsita întrebare: „Ei bine, cum a fost în vacanță?”, pentru ca mai apoi să adauge, pentru a mai pune puțină sare pe rană, că el a optat să își ia concendiu în septembrie pentru că „nu mai e așa de cald și nu e aglomerație”. În aceste condiții, jurnaliștii de la Times „au luat la întrebări” o serie de specialiști, de la psihologi și medici și până la sociologi și la final au elaborat o rețetă pentru a în învinge această formă de depresie, care în Regatul Unit poartă numele de „back-to-work blues”.
Planuri de viitor
În vacanță, simțurile sunt stimulate de noi peisaje, arome și gusturi, combinația acestora fiind mană cerească pentru psihic. Doctorul Spurr, psiholog, sugerează că întorși în aglomerația marilor orașe trebuie să ne rezervăm un pic de timp în fiecare dimineață, pentru a sta tolăniți în fotoliu, cu ochii închiși, ca să vedem cu ochii minții locurile visate, printre umbrele, valuri și grătare. Ideal ar fi să aveți o provizie de produse locale exotice, pe care să le gătiți seara acasă. La rândul său, psihologul Linda Blair propune formula APC: amintire, persistență și cuantificare. În vacanță, cu siguranță ne-am promis că vom schimba ceva în viața noastră. Ca să ne amintim promisiunea făcută, tot ce trebuie să facem este să alegem un cuvânt cheie, să îl scriem pe niște bilețele, plasate în puncte strategice prin casă cum ar fi oglinda sau ușa de la șifonier. Persistența: pentru a scăpa de un prost obicei este nevoie de obicei de trei săptămâni și de alte trei pentru a căpăta unul nou, cum ar fi cititul. Acum se aplică și al treilea factor al formulei: cuantificarea. Așadar nu numai că trebuie să ne planificăm să citim, cel mai bine ar fi să ne impunem să citim măcar zece pagini pe seară sau să slăbim trei kilograme în viitorul cle mai apropiat.
Cu gândul la mare
Un alt antidot împotriva depresei ar fi o costisitoare ramă digitală, în care să încărcăm pozele din vacanță și pe care să o punem pe birou. Când sună telefonul și de la capătul firului se aude o voce furioasă, pusă pe harță, nu trebuie decât să ne uităm intens la imaginile care se desfășoară prin fața ochilor noștri. Simon Bacon, profesor la College of Psychic Studies, din Londra, propune psihometria, o tehnică ce permite obținerea de informații psihice de la un obiect. Astfel, va fi suficient să vă așezați comod și să strângeți în mână ceva din vacanță, o scoică sau o pietricică, iar senzațiile trăite în vacanță vor reveni, reconectându-ne spiritual cu sentimentul de libertate. Decalogul din publicația britanică merge mai departe cu experimente probabil prea dificile și profunde, cum este cel propus de filosoful Alain de Botton, în opinia căruia „unul dintre cele mai bune moduri de a aprecia viața și toate plăcerile sale este acela de a privi la opusul său, adică moartea. Un exercițiu util ar fi ca în fiecare zi, imediat ce v-ați trezit, să vă gândiți la posibilitatea de a muri brusc”. Așa se explică probabil de ce un număr mare de oameni ai muncii din capitala britanică au telefonat la serviciu, anunțând că sunt atât de bolnavi încât nu pot veni la birou.