Sindicatul Viitorul Mineritului Roșia Montană, amendat cu 2.000 de lei pentru ultimul protest



Sindicatul Viitorul Mineritului Roșia Montană, organizatorul mitingului de duminica trecută de susținere a proiectului minier, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că a depășit ora până la care era autorizat protestul și nu a respectat traseul, fiind nevoie de intervenția jandarmilor.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveț, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că organizatorul mitingului de la Abrud, care a avut loc duminica trecută pentru susținerea proiectului minier de la Roșia Montană, sindicatul Viitorul Mineritului Roșia Montană, a fost sancționat cu o amendă în valoare de 2.000 de lei, deoarece a depășit ora până la care era autorizat protestul și nu a respectat traseul, respectiv susținătorii au vrut să meargă în zona în care protestau opozanții, fiind nevoie de intervenția jandarmilor.
Amenda a fost dată de Jandarmeria Alba.
„Unul dintre organizatori (Sindicatul Viitorul Mineritului Roșia Montană – n.r.) a fost sancționat cu o amendă în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea orelor de desfășurare a mitingului și pentru nerespectarea traseului stabilit prin autorizația acordată pentru protest”, a spus Jurcoveț.
Acesta a adăugat că la nivelul Jandarmeriei Alba s-a constituit un colectiv care verifică săvârșirea de către anumiți participanți la aceste mitinguri privind proiectul minier de la Roșia Montană a unor fapte ilegale.
„Analizăm, de asemenea, imaginile filmate în timpul acțiunilor de protest și în funcție de acestea ar putea fi aplicate alte sancțiuni și pentru diferite persoane fizice care au participat la protest și care au avut manifestări care contravin legii. Ne propunem să dovedim foarte mare discernământ în aplicarea de sancțiuni persoanelor fizice, însă dacă au greșit cu siguranță vor răspunde pentru faptele lor”, a afirmat Jurcoveț.
Duminică sunt programate alte mitinguri pro și contra proiectului de la Roșia Montană în Abrud, Câmpeni și Roșia Montană.
Duminica trecută, câteva sute de persoane au participat, la Abrud, la două proteste privind proiectul de la Roșia Montană, unul organizat de susținătorii exploatării miniere, iar altul de opozanții acesteia, la un moment dat fiind necesară intervenția jandarmilor pentru ca manifestanții să nu se întâlnească. În timpul marșului, susținătorii proiectului minier au încercat să se apropie de zona în care au protestat opozanții acestuia, jandarmii fiind nevoiți să formeze un cordon și să blocheze o stradă.
Din 1 septembrie, în centrul Capitalei și în mai multe orașe din țară, dar și peste hotare au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roșia Montană.
Manifestanții cer ca Parlamentul să respingă proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană și să interzică, prin lege, folosirea cianurilor în activitățile miniere din România, Guvernul să respingă, prin hotărâre, în regim de urgență, acordul de mediu, Roșia Montană să fie inclusă pe lista tentativă a României pentru includerea în patrimoniul UNESCO și demisia premierului Victor Ponta și a celor patru inițiatori ai proiectului de lege: miniștrii Dan Șova, Rovana Plumb, Daniel Barbu și directorul ANRM Gheorghe Duțu.
Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre dezbatere.
Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, exploatarea minieră de la Roșia Montană propusă de compania Roșia Montană Gold Corporation „este de utilitate publică și de interes public național deosebit”.
Conform acestuia, exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârșitul acestui an, iar participația statului ar crește cu încă 5,69%, la 25% din acțiuni, dar condiționat de emiterea la timp a tuturor autorizațiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources și Roșia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Compania Roșia Montană Gold Corporation deține la Roșia Montană (județul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint.