Liderii sindicatului sucevean din învățământul preuniversitar Pro Educația susțin că Ministerul Educației Naționale (MEN)și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava încearcă “să mai taie câte ceva din salariile angajaților din învățământ”.
Traian Pădureț, președintele Uniunii Județene a Sindicatelor (UJS) Pro Educația Suceava, acuză conducerea MEN și reprezentanții IȘJ că vor să taie sporurile pentru condiții vătămătoare care se acordă legal angajaților din învățământ, din județ.
MEN a trimis o adresă Inspectoratului Școlar Județean prin care solicită instituției o statistică și poziția IȘJ față de legalitatea acordării acestui spor.
Pădureț spune că: “IȘJ Suceava «s-a speriat» de adresa MEN și a trimis în teritoriu o adresă prin care amenință unitățile școlare că nu avizează statele de plată dacă este cuprins și sporul pentru condiții vătămătoare”. Acesta susține că IȘJ nu are nici un drept de a refuza avizarea statele de plată pentru unitățile de învățământ care sunt în legalitate și pentru care nu este ordonator principal de credite.
Profesorii amenință că “vor scoate din funcțiune calculatoarele”
„IȘJ are în intenție să nu avizeze statele de plată care cuprind sporul pentru condiții vătămătoare!Membrii noștri de sindicat care beneficiază de aceste drepturi salariale amenință cu neparticiparea la concursurile naționale”, anunță Pădureț. Acesta mai avertizează că dascălii vor informa IȘJ Suceava că vor scoate din funcțiune calculatoarele din dotarea unităților școlare și că vor colabora cu MEN prin telefon, fax și documente întocmite manual.
Sporul pentru condiții vătămătoare se mai acordă în trei județe: Suceava, Giurgiu și Ilfov. Pădureț mai arată că, “din informațiile noastre, Giurgiu înclină să nu-l mai acorde! Se vor face presiuni din ce în ce mai mari și pe Suceava. Depinde de noi, sindicate, dar și de conducerile școlilor dacă vom rezista sau nu, dar și de poziția IȘJ Suceava. Noi ne opunem categoric suspendării acestui spor în unitățile unde se acordă în mod legal”.
Plângere penală împotriva celor de la IȘJ
În situația în care IȘJ Suceava nu avizează statele de plată care cuprind și sporul pentru condiții vătămătoare acordat în mod legal, UJS Pro Educația intenționează să depună o plângere penală împotriva persoanelor vinovate din cadrul IȘJ Suceava.
„L-am informat pe președintele Federației Sindicatelor din Educație «Spiru Haret», Marius Nistor, despre această presiune a MEN și a IȘJ Suceava și ne-a promis că va interveni. Suntem amăgiți și păcăliți mereu. Legea Educației e modificată pe ici pe colo, pe unde le convine unora, regulamente care trebuiau elaborate la 60 de zile după înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă nu sunt gata nici după opt luni, noua lege de salarizare pentru angajații din învățământ trebuia să fie gata până la 1.06.2013, iar până la 1.07.2013 aprobată etc.”, anunță Pădureț.