Sindicatele au propus, la discuțiile de la Ministerul Muncii, ca vârsta de pensionare pentru femei și bărbați să fie de 63 de ani, cu un an mai puțin față de propunerea avansată săptămâna trecută, iar consecințele accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale să fie plătite din fondul de risc.
Potrivit sindicaliștilor, consecințele accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale nu trebuie să mai fie plătite din fondul sistemului public de pensii, ci din fondul de risc, adică să fie sarcina patronului.
Partenerii sociali urmează să se întâlnească din nou, la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. Până atunci, Ministerul Muncii va analiza amendamentele depuse și va evalua impactul financiar al acestora.
Sindicatele au mai propus ca vârsta de pensionare în cazul femeilor să poată fi redusă cu un an pentru fiecare copil născut, dar nu mai mult de trei ani, iar nivelul contribuției în cazul celor care își întrerup activitatea pentru creșterea copilului să fie mai mare, pentru că în prezent pierd la pensie 5-7%.
Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, marți, că în prezent femeile sunt „sancționate” în momentul în care-și întrerup activitatea pentru creșterea copilului. Astfel, o femeie care stă în concediu timp de doi ani pierde la pensie 5%, iar în cazul concediului de trei ani acordat pentru creșterea copilului cu handicap, 7%.
Dumitru Costin a mai spus că trebuie găsită o soluție și pentru persoanele de 45-50 de ani care intră în șomaj și au șanse minime să-și mai găsească un loc de muncă. El a explicat că aceste persoane riscă să stea ani de zile fără un loc de muncă și fără să mai aibă posibilitatea de a se pensiona anticipat, iar acest lucru, combinat cu faptul că vârsta de pensionare va fi majorată la 65 de ani, va face ca nivelul pensiilor lor să fie extrem de scăzut.
Reprezentanții Ministerului Muncii au discutat și vineri cu sindicaliștii despre proiectul legii pensiilor. Sindicatele au propus atunci ca vârsta de pensionare să fie egală între bărbați și femei, respectiv 64 de ani, să fie ameliorate condițiile pensionării anticipate, să fie incluse în sistemul public de pensii și profesiile liberale, nefiind de acord cu decuplarea punctului de pensie de salariul mediu brut pe economie.
Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și UDMR a fost adoptată, marți, astfel că, potrivit Constituției, Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluționară când o astfel de moțiune trece în Parlament.
Emil Boc anunța, în urmă cu o săptămână, că Guvernul a decis să își angajeze răspunderea în Parlament pentru legea pensiilor. Luarea unei decizii în Parlament în legătură cu asumarea răspunderii de către Guvern pe Legea privind pensiile era programată pentru miercuri.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii Mihail Șeitan a declarat, marți, după discuțiile cu partenerii sociali, că asumarea răspunderii pe Legea privind sistemul unitar de pensii nu se mai poate face și că proiectul va trece în Parlament, care va trebui să analizeze și să decidă.