Sindicatele propun reducerea vârstei de pensionare în cazul femeilor cu un an pentru fiecare copil



Sindicatele propun ca vârsta de pensionare în cazul femeilor să poată fi redusă cu un an pentru fiecare copil născut, dar nu mai mult de 3 ani, iar nivelul contribuției în cazul celor care își întrerup activitatea pentru creșterea copilului să fie mai mare, pentru că în prezent pierd la pensie 5-7%.
Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, marți, la Ministerul Muncii, înaintea discuțiilor pe proiectul legii pensiilor, că în prezent femeile sunt „sancționate” în momentul în care-și întrerup activitatea pentru creșterea copilului.
Astfel, o femeie care stă în concediu timp de doi ani pierde la pensie 5%, iar în cazul concediului de trei ani acordat pentru creșterea copilului cu handicap, 7%.
Dumitru Costin a mai spus că, în cadrul discuțiilor de marți, va ridica și problema persoanelor de 45-50 de ani care intră în șomaj și care au șanse minime să-și mai găsească un loc de muncă. El a explicat că aceste persoane riscă să stea ani de zile fără un loc de muncă și fără să mai aibă posibilitatea de a se pensiona anticipat, iar acest lucru, combinat cu faptul că vârsta de pensionare va fi majorată la 65 de ani, va face ca nivelul pensiilor lor să fie extrem de scăzut.
Discuțiile de la Ministerul Muncii pe proiectul legii pensiilor au început înainte de adoptarea moțiunii de cenzură inițiate de PNL și UDMR la adresa Guvernul Boc. Ministrul interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, nu participă la întâlnirea de marți cu sindicatele și patronatele, la discuții fiind prezenți secretarii de stat Mihail Șeitan și Valentin Mocanu.
Premierul Emil Boc anunța, în urmă cu o săptămână, că Guvernul a decis să își angajeze răspunderea în Parlament pentru legea pensiilor. Luarea unei decizii în Parlament în legătură cu asumarea răspunderii de către Guvern pe Legea privind pensiile era programată pentru miercuri.
Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, marți, că, în actualul context politic, negocierile privind legea unică de pensionare ar putea fi continuate cu un guvern de tehnocrați sau mutate la Comisiile de muncă din Parlament.
Reprezentanții Ministerului Muncii au discutat și vineri cu sindicaliștii despre proiectul legii pensiilor. Sindicatele au propus atunci ca vârsta de pensionare să fie egală între bărbați și femei, respectiv 64 de ani, să fie ameliorate condițiile pensionării anticipate, să fie incluse în sistemul public de pensii și profesiile liberale, nefiind de acord cu decuplarea punctului de pensie de salariul mediu brut pe economie.