Sindicatele sunt nemulțumite de proiectul de buget pe 2010, precizând că acesta este construit pe un salariu minim de 600 de lei care va duce la disciminări între sectorul public și cel privat și anunțând mișcări de stradă anul viitor.
Președintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a declarat la finalul întâlnirii de miercuri de la Ministerul Finanțelor că din acest proiect de buget reiese că Guvernul nu este interesat de combatera evaziunii fiscale și menține disciminările între salariații din sectorul public și cei din sectorul privat.
Hossu a precizat, de asemenea, că în bugetul asigurărilor sociale se prevede înghețarea pensiilor crescând doar pensiile sociale cu aproximativ patru la sută, respectiv rata inflației, ceea ce înseamnă din nou o disciminare față de cei care au muncit și au contribuit la acest sistem.
„Aloarea punctului de pensie în 2010 în loc să crească la ținta de 45 la sută din salariul mediu brut va scădea la 39 la sută așa cum arată proiectul de buget”, a zis Hossu.
De asemenea, liderul Cartel ALFA spune că vor crește contribuțiile angajatului la fondul de pensii private de la 2 la 2,5% ceea ce înseamnă o contradicție în politici, deoarece toți experții de la nivel mondial spun că pilonul I de pensii este singurul factor stabilizator.
Hossu a mai arătat că va scădea fondul cu salariile la 0,7 miliarde de lei global ceea ce înseamnă o reducerea a numărul de posturi cu 80 de mii în tot anul 2010 în sistemul public. În sistemul privat se preconizează o scădere a numărului de șomeri cu 90 de mii.
La nivelul lui 2010 rata șomajului prognozată este de 6,8-6,9 %.
La rândul său, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, afirmă că nu este mulțumit de proiectul bugetului, deoarece acesta nu rezolvă problemele majore ale României, nu atenuează șocurile de natură socială.
Costin s-a arătat nemulțumit de intenția Minsiterului Sănătăți de a introduce prin lege în 2010 încă o taxă, respectiv coplata în sistemul sanitar.
Costin subliniază că este anormal ca aproape cinci milioane de români să susțină un sistem pentru 20 de milioane și a cerut Ministerul Finanțelor să găsească soluții în acest sens.
Costin a mai spus că nu este normal să avem două salarii minime pe economie, 600 și 705 lei, subliniind că această disciminare va accentua dezechilibrele economice.