Conflict

Sindicatele amenință cu proteste

Cele patru mari confederații sindicale amenință cu proteste dacă, în urma discuțiilor cu partidele politice privind bugetul de stat pe 2008, forma acestuia nu va fi îmbunătățită în avantajul salariaților.
Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, ieri, că patru confederații sindicale, respectiv cea pe care o conduce, Cartel Alfa, CNSLR Frăția și CSDR, vor începe demersurile pentru organizarea de acțiuni de protest, începând cu pichetarea sediului Parlamentului României.
De asemenea, sindicatele au în vedere organizarea unei greve de avertisment de două ore la nivel național, urmând ca data întreruperii lucrului să fie stabilită după finalizarea consultării organizațiilor membre.
Costin a precizat că reprezentanții salariaților vor începe, astăzi, discuțiile cu partidele politice pe tema bugetului, aceștia fiind nemulțumiți de faptul că prin reducerile succesive ale contribuțiilor sociale s-a „dat peste cap” raportul firesc și anume o treime angajat, două treimi angajator.
Nemulțumiți și de salarii
Organizațiile sindicale sunt nemulțumite și de faptul că Guvernul a stabilit salariul minim pe economie pe 2008 la nivelul de 450 de lei, cu doar doi la sută mai mare decât salariul minim prevăzut prin contractul colectiv de muncă de anul trecut, deși se angajase în 2006, în fața Parlamentului, la un nivel al salariului minim de 654 de lei în 2008.
Pe de altă parte, România s-a angajat politic în fața forurilor Uniunii Europene să ajusteze diferența între salariul minim și cel mediu pe economie, astfel încât să se ajungă ca salariul minim să reprezinte 60 la sută din salariul mediu. „În momentul de față sunt discrepanțe foarte mari. Acum, acest raport în loc să crească, a scăzut sub 30 la sută”, a precizat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.
„Consecința acestui lucru este adâncirea decalajelor și continuarea exodului forței de muncă”, a explicat Costin.
Guvernul a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, proiectul de buget pe 2008. Legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2008 au fost depuse la Parlament, urmând ca din 27 noiembrie să intre în plenul reunit.

Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan

A 27-a zi de protest la București, după ce Educația a primit mai puțini bani decât partidele politice, la rectificare