Sindicatele din educație resping actuala formă a proiectului legii unice de salarizare, spunând că noii coeficienți din grilă blochează funcțiile cadrelor didactice la salariul actual pentru cinci ani.
Sindicaliștii din educație și ministrul Ecaterina Andronescu discută, la această oră, la Guvern, coeficienții pentru personalul din învățământ, din grila unică de salarizare.
Ministrul Ecaterina Andronescu a spus că a încercat, împreună cu sindicatele, la discuția de marți, de la Ministerul Educației, să vadă dacă pot fi stimulativi coeficienții din grilă, mai ales pentru cei care intră în sistem.
„Dacă un profesor gradul II nu a putut să își ia gradul I până la 15 ani vechime, nu ne mai interesează să-i creștem salariul”, a spus ministrul Andronescu.
Ea a subliniat, de asemenea, faptul că vrea să se păstreze echivalarea propusă inițial în proiectul legii unice.
Discuțiile de la Ministerul Educației pe tema codului educației și a concediului de 10 zile fără plată au fost întrerupte pentru ca cele două părți să meargă la dezbaterile de la Guvern privind legea unică de salarizare.
Sindicatele din educație vor cere reprezentanților Guvernului, la întâlnirea care se desfășoară, la această oră, la sediul Executivului, să excludă învățământul de la măsura privind concediul fără plată, pentru că nu se poate aplica, elevii având de suferit, pe lângă diminuarea salariilor profesorilor care sunt deja mici.
Ministrul Educației și sindicatele din învățământ au găsit, marți, soluții pentru nouă din cele zece zile de concediu fără plată prin tăierea unor sporuri, asigurând elevii că vor începe cursurile pe 14 septembrie.
Discuțiile dintre Guvern și sindicate privind proiectul de lege al salarizării unitare în sectorul public vor continua pe parcursul întregii zile de marți, pentru stabilirea unei forme finale, dezbaterile fiind organizate la ore diferite, în funcție de domeniul de activitate.
Astfel, după întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din Sănătate, la ora 14.00 au început discuțiile cu cei din Educație, urmând la ora 16.00 discuțiile cu cei din sistemul de justiție.
Guvernul intenționează să aprobe, miercuri, forma finală a proiectului de lege și să promoveze documentul prin asumarea răspunderii.