Sindicaliștii veterinarilor vor suspenda acțiunile de protest și vor înceta conflictul de muncă, în urma protocolului semnat cu ANSVSA în sensul soluționării revendicărilor formulate de membrii sindicatului.
Conform protocolului, se va fi asigura finanțarea adecvată a sistemului sanitar veterinar, Autoritatea Națională Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) urmând să facă propuneri, la fundamentarea bugetului pe 2010, pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necsare bunei funcționari a instituții, informează, joi, ANSVSA.
Totodată, ANSVSA și Federația Sindicala a Veterinarilor din România (FSVR) vor comunica Ministerului Muncii punctul de vedere cu privire la legea salarizării unice, în sensul realizării unei echități între profesia medicală veterinară și alte profesii echivalente, în grila de salarizare și drepturile legale, pentru angajații ANSVSA, așa cum s-a comunicat Ministerului Muncii.
Protocolul se referă și la asigurarea drepturilor salariale de către ANSVSA, până la sfârșitul anului, și la stabilirea unei organigrame unice la nivelul direcțiilor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, conform organigramei Autorității, stabilită prin ordin al președintelui instituții și prin consultarea cu sindicaliștii veterinarilor.
ANSVSA și FSVR vor identifica soluții pentru păstrarea personalului angajat pe cele trei ordine, conform Regulamentului 854/2004/CE și Ordonanței 42/2004 cu modificările ulterioare și în măsura în care va fi posibil, încadrarea acestora pe perioadă nedeterminată.
Potrviit sursei citate, Autoritatea a demarat procedurile pentru finalizarea Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului pentru anul 2010. Acesta vor fi dezbătute în Consiliul Științific și Consiliul Consultativ al Autorității și trimis spre adoptare Guvernului, până în decembrie, astfel încât, de la 1 ianuarie 2010 să poată fi aplicate.
În 5 octombrie, FSVR a fost în grevă japoneză, iar în 7 octombrie a participat la mitingul CNS Cartel Alfa, la sediul Guvernului. Sindicaliștii veterinarilor anunțaseră că în 12 octombrie începeau strângerea semnăturilor pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă, iar în 15 octombrie era stabilit un pichet la ANSVSA.
Principalele probleme reclamate de FSVR se refereau la „subfinanțarea sistemului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor; neimplicarea și dezinteresul conducerii ANSVSA și, implicit, a Guvernului pentru înțelegerea și remedierea problemelor generate de deficiențele Legii unice de salarizare a bugetarilor; neplata anumitor drepturi salariale cuvenite personalului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor în mod abuziv și fără a avea o justificare legală; organizarea deficitară, fără perspectivă și în același timp neunitară a sistemului, în mod particular, problema personalului angajat pe perioadă determinată în sistemul sanitar veterinar; lipsa unui dialog social consecvent și eficient între Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România și FSVR”.
Federația preciza că demersul ei urmărește doar rezolvarea problemelor profesionale și sociale din cadrul sectorului specific de activitate.