Cei peste o mie de sindicaliști din cadrul FSLI care participă la un marș de protest în Iași au ajuns, miercuri, în jurul orei 16.20, în fața Universității „Alexandru Ioan Cuza”, locul unde se desfășoară ședința de Guvern, și s-au oprit aici, deși nu aveau autorizație pentru acest lucru.
Ei scandează „Hoții! Hoții!”, „Ieșiti afară!”, „Mincinoșii” și „Demisia”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Jandarmii au format un cordon în fața sindicaliștilor, aceștia fiind la o distanță de aproximativ 20 de metri de clădirea Universității ieșene.
Peste o mie de sindicaliști din cadrul FSLI au plecat, miercuri, în jurul orei 15.00, într-un un marș de protest organizat pe Bulevardul Copou, din Iași, și au ajuns în fața Universității „Alexandru Ioan Cuza”, locul unde este programată ședința de Guvern.
Protestatarii au pornit în marș de la stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou coborând apoi pe bulevardul Copou către centrul municipiului.
Participanții la acțiunea de protest purtau pancarde pe care se putea citi, printre altele, „Guvernanți mincinoși, noi flămânzi și voi luxoși”, „Impostura voastră, sărăcia noastră” și „Dispreț, aroganță, umilință”.
Potrivit secretarului general al FSLI, Liviu Marian Pop, la acțiune participă sindicaliști din 18 județe, inclusiv de la Buzău, unde profesorii se află, în aceste zile, în grevă.
Circulația în zona Copou este blocată, iar stația de tramvai din dreptul Universității „Alexandru Ioan Cuza” a fost mutată cu aproximativ 200 de metri.
Potrivit autorizației obținute de organizatorii protestului acțiunea ar urma să se încheie în jurul orei 19.00, însă liderii sindicali susțin că protestul se va încheia mult mai repede, astfel încât manifestanții să se poată întoarce acasă în această seară.
Vicepreședintele FSLI, Violeta Amariei, a declarat pentru MEDIAFAX că, în cererea înaintată autorităților pentru obținerea autorizației, se specifica faptul că vor participa doar 700 de persoane, însă întrucât vor veni și sindicaliști din Argeș, Ialomița, Buzău sau Constanța, numărul participanților va fi mult mai mare.
„Vom plăti probabil o amendă. Asta este”, declara Violeta Amariei.
FSLI a anunțat, în 10 martie, calendarul protestelor care au început luni.
Liderul FSLI, Aurel Cornea, a spus atunci că sindicaliștii vor organiza mitinguri, pichete, greve de avertisment, putându-se ajunge la grevă generală, în iunie. Cornea a adăugat că sindicaliștii vor organiza un protest în timpul ședinței de Guvern din această săptămână.
Sindicaliștii vor să depună o plângere la forurile internaționale, pentru nepunerea în practică a sentințelor judecătorești și să înainteze o plângere penală împotriva conducerii Ministerului Educației, din cauza acțiunilor de instigare și presiune asupra angajatorilor pentru a nu respecta hotărârile judecătorești definitive și irevocabile privind drepturile salariale.
De asemenea, ei sunt nemulțumiți că din septembrie vor fi disponibilizați aproximativ 17.000 de angajați din învățământ, de reducerea veniturilor prin aplicarea legii unice de la 1 ianuarie 2010 și de reducerea salariilor cu 15 la sută din noiembrie-decembrie anul trecut.
Miercuri, de la ora 10.00, peste 250 de sindicaliști ieșeni din cadrul Federației „Spiru Haret” și Sanitas au participat, în fața Prefecturii, la un miting de protest, în timp ce premierul Emil Boc se afla în clădirea Prefecturii, unde discuta cu reprezentanți ai administrației locale.
Premierul Emil Boc a cerut sindicatelor, la Iași, să înțeleagă că majorările salariale nu pot fi efectuate decât în raport cu resursele bugetare și doar cu eliminarea sporurilor salariale care nu se regăsesc în legislație, dar au fost incluse în contractele colective de muncă.
El s-a întâlnit cu o delegație a sindicaliștilor care au protestat în fața Prefecturii Iași, afirmând la finalul discuției că dialogul va continua, dar că legile reformei trebuie aplicate pentru ca România să poată depăși criza economică.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, tot miercuri, la Iași, că Guvernul a decis eșalonarea la plată a restanțelor salariale câștigate în instanță de către bugetari, inclusiv de cadrele didactice, ținând cont de realitățile economice și pentru a fi în măsură să achite aceste drepturi.
Guvernul a avizat recent ordonanța prin care restanțele salariale câștigate de către bugetari în instanță pe parcursul acestui an sunt eșalonate la plată pe o perioadă de trei ani, în intervalul 2011-2013.