Sindicaliștii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava s-au împărțit în două tabere. Aceasta după ce în ultima perioadă de timp, din cei 388 de sindicaliști, membri ai Alianței Federative a Sindicatelor Funcționarilor Publici SED LEX, 105 au părăsit această structură pentru a se înscrie într-o grupare sindicală nouă susținută de BNS, CNSRL Frăția și Cartel Alfa. Apariția noii structuri sindicale a fost contestată însă de către conducerea SED LEX, considerând că aceasta nu ține cont de interesele funcționarilor publici pe care îi reprezintă. Potrivit unui comunicat de presă al președintelui SED LEX, Vasile Marica, cele trei mari confederații sindicale menționate mai sus au contestat public și au boicotat acțiunile sindicale demarate de Alianța SED LEX și au promis că până la data de 15 septembrie vor finaliza legea privind salarizarea funcționarilor publici. În comunicat se mai precizează faptul că în luna iunie a.c. Alianța SED LEX a declanșat un conflict de muncă, în conformitate cu prevederile legale care reglementează soluționarea conflictelor de muncă, stabilind un calendar al acțiunilor de protest, respectiv pichetarea sediului Guvernului, grevă de avertisment și grevă generală. În acest sens, ulterior a fost declanșată și o acțiune de strângere de semnături în vederea susținerii revendicărilor privind acordarea unui salariu mediu net de 1.225 RON, a sporului de fidelitate între 3-20% și a sporului de confidențialitate de 15% pentru funcționarii publici. Vasile Marica a precizat faptul că negocierile purtate cu Guvernul României privind soluționarea cererilor funcționarilor din finanțe au fost sistate de executiv odată cu apariția noii grupări sindicale, astfel încât discuțiile pe această temă au rămas, în momentul de față, fără nici un rezultat. „SED LEX a decis să condamne răul fără măsură făcut funcționarilor publici prin atitudinea demagogică a celor 3 reprezentanți ai confederațiilor sindicale, și să le solicite public să-și respecte promisiunile făcute. De asemenea, considerăm că totul a fost pus la cale de cei 3 reprezentanți ai confederațiilor, printr-o înțelegere cu Guvernul României care se temea de forța acțiunilor Alianței SED LEX, creând astfel un avantaj clar acestuia în negocieri. Și mai mult, așa-zișii reprezentanții ai confederațiilor menționate au avut o atitudine de orgoliu și frustrare, deoarece nu au reprezentativitate pe sectorul administrație publică, mințind atât opinia publică, cât și funcționarii publici”, se mai arată în comunicatul semnat de Vasile Marica.