Măsuri

Sindicaliștii din educație vor școli mai sigure



Sindicaliștii vor siguranță pentru elevi
Sindicaliștii vor siguranță pentru elevi

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), structură la care este afiliată și Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, solicită autorităților să respecte Legea nr. 35/2007, completată cu Legea 29/2010, privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, lege care este în acest moment încălcată în mod flagrant.
Sindicaliștii amintesc de un nou caz de violență puternică: o profesoară din cadrul Colegiului “Spiru Haret” din Ploiești a fost înjunghiată de un fost elev, chiar în fața cancelariei.
Aceștia spun că siguranța și securitatea în unitățile de învățământ trebuie să reprezinte o prioritate pentru Guvern, Parlamentul României și autoritățile locale.
„Vă reamintim că, la inițiativa federației noastre, a fost redactat un proiect de act normativ privind asigurarea protecției cadrului didactic în unitățile de învățământ. Dintr-un dezinteres total al aleșilor, legea nu a ajuns în faza în care să fie votată!”, transmite FSLI.
Federația cere ministrului Educației Naționale, dar și ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o întâlnire în cadrul căreia să identifice cele mai bune măsuri care pot fi aplicate la nivelul unităților de învățământ din România.
Potrivit Legii 29/ 2010, siguranța în unitățile de învățământ se realizează sub coordonarea prefectului și este în responsabilitatea autorităților Administrației publice locale, a inspectoratelor școlare, a inspectoratelor județene de poliție ori a inspectoratelor județene de jandarmerie și a unităților școlare.
„Elevii, dar și angajații din școli sunt vulnerabili la orice formă de violență. Faptul că oricine poate să pătrundă în incinta unei unități de învățământ, fără să fie legitimat sau verificat în privința obiectelor care pot fi folosite drept armă, ne îngrijorează și reprezintă o problemă deosebit de gravă, care trebuie rezolvată urgent. Un cadru didactic care își îndeplinește rolul de «profesor de serviciu pe școală» nu poate să fie cel care asigură securitatea persoanelor aflate în unitatea de învățământ. Considerăm că pot fi identificate resursele necesare prin care toate școlile din România să beneficieze de pază și protecție. Oare de ce fel de semnal mai avem nevoie, pentru a lua o decizie concretă în această situație?”, arată FSLI prin intermediul unui comunicat de presă.
Federația a mai solicitat instituțiilor abilitate să aplice legislația în vigoare și să acționeze împotriva combaterii acestor cazuri de violență.
Sindicaliștii solicită o întâlnire cu membri ai Guvernului României, ai autorităților locale, precum și ai părinților pentru a identifica cea mai bună soluție.
„Nu vrem să transformăm școlile într-un loc nesigur pentru colegii și elevii noștri. Totodată, parlamentarii României ar trebui să se sesizeze și să voteze în regim de urgență legea prin care am cerut protecție pentru personalul din învățământ în cadrul unitățior școlare”, se mai arată în comunicat.



Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele
Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele