Sindicaliștii din asistență socială dau în judecată Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și consiliile județene (CJ) pentru nerespectarea Legii 330/2010 și a Ordonanței 1/2010, a anunțat, marți, secretarul general al Federației Publisind, Gabriel Chifu.
Sindicaliștii din asistență socială reclamă faptul că după aplicarea Legii 330 privind sistemul unitar de salarizare, veniturile angajaților din acest domeniu au fost diminuate în medie cu 30 la sută, dar sunt cazuri în care reducerile au fost de până la 50 la sută, a spus Gabriel Chifu, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii.
În opinia sindicalișrilor din asistență socială, prin aceste diminuări salariale este încălcată Legea 330, în care se arată că veniturile bugetarilor trebuie să rămână la nivelul celor din 2009.
Chifu a mai spus că, în județul Gorj, angajații din asistență socială nu au primit salariile de o lună de zile, iar Blocul Național Sindical va protesta față de modul în care este finanțat sistemul de protecție a copilului.
„Articolul 47 din Constituția României spune că statul trebuie să asigure un trai decent pentru toți cetățenii. Unde este acest trai decent? În asistență socială e groaznic! E un sistem căzut și tragem un semnal de alarmă că acest lucru nu poate continua la nesfârșit”, a declarat Chifu.
El a mai spus că sindicaliștii doresc să înainteze un memorandum Guvernului prin care să ceară deblocarea posturilor din sistem, în funcție de cât are nevoie fiecare direcție județeană.