Sindicaliștii din Administrația Publică anunță că de miercuri vor începe PROTESTELE/ Președintele Iohannis: Sindicaliștii au dreptate dacă sunt îngrijorați

Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, anunță că de miercuri angajații din administrația publică vor înceta lucrul, oamenii fiind nemulțumiți că în legea salarizării unitare nu a fost introdusă o grilă pentru funcționarii din acest domeniu, scrie Mediafax.Sindicatul Național al Funcționarilor Publici anunță că la protestul de miercuri vor participa peste 120.000 de oameni. Sindicaliștii susțin că săptămâna următoare, în funcție de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaților, care este for decizional, va fi organizat un miting.”Actuala forță politică coordonatoare sfidează Constituția României, exclude din legea salarizarii categoria administrației publice locale, sfideaza legea privind statutul funcționarilor publici, care prevede că salarizarea se face prin lege, nu prin decizii ale Consiliului Local sau Județean. Cu toate că am încercat să corectăm aceste derapaje, mesajul nostru e că fără proteste nu se poate corecta această lege. Suntem nemultumiți de faptul că nu a fost introdusă o grilă de salarizare pentru funcționarii din administrația publică”, a declarat Sebastian Oprescu.

Recomandări

Statisticienii suceveni anunță că au întrerupt complet activitatea și își prezintă salariile, în comparație cu alți funcționari

Angajații Casei de Pensii Suceava vor protesta zilnic timp de două ore pentru a solicita egalizarea salariilor cu ale celor din instituția centrală

Angajații Casei de Pensii Suceava vor protesta zilnic, timp de două ore, fără ca activitatea instituției să fie întreruptă
Angajații Casei de Pensii Suceava vor protesta zilnic, timp de două ore, fără ca activitatea instituției să fie întreruptă