Sinaxă monahală a stareților și starețelor la Mănăstirea Putna

Sinaxă monahală a stareților și starețelor la Mănăstirea Putna Foto arhiepiscopia sucevei.ro

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a prezidat marți, 4 octombrie 2022, ședința sinaxei monahale cu stareții și starețele din cuprinsul eparhiei, care a avut loc la Centrul „Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna.
Întrunirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, după care au urmat referatele realizate de către Monahia Alexandra Crețu, de la Mănăstirea Dragomirna, cu tema Rugăciunea în Vechiul Testament și de către Protosinghelul Hrisostom Ciuciu, de la Mănăstirea Putna, cu tema Rugăciunea în Noul Testament.
Au urmat discuțiile în plen pe marginea celor două referate, după care părinți consilieri de la Centrul Eparhial din Suceava au prezentat propunerile specifice sectoarelor pe care le coordonează, propuneri care vizează în mod concret activitatea mănăstirilor în raport cu lucrarea Bisericii.
Apoi, părintele consilier Ciprian Blaga de la Sectorul Editură și Tipografie, a prezentat ultima apariție editorială a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, lucrarea Rugăciunea „Tatăl Nostru”, Un comentariu pentru omul grăbit, iar părintele Exarh cultural, Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat lucrarea Despre dumnezeiescul har, avându-l ca autor pe Arhim. Dosoftei Murariu, ambele realizate la Editura Crimca.
În finalul ședinței, ca semn de recunoștință pentru bogata și frumoasa lucrare săvârșită la Mănăstirea Sucevița, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a conferit Ordinul „Crucea Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava”, maicii starețe, stavrofora Mihaela Cozmei.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos