„Simptomuri politice în boala lui Eminescu”

În Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” a avut loc, la fine de Mărțișor, lansarea volumului „Simptomuri politice în boala lui Eminescu” semnat de cercetătorul și istoricul literar Ion Filipciuc (foto). În fața unui auditoriu restrâns, „ca-ntr-o familie”, cum a remarcat unul dintre participanți, s-a desfășurat un adevărat simpozion eminescian, întrucât cei care și-au asumat prezentarea lucrării și a autorului, universitarii Sabina Fînaru, Gina Puică, Mircea A. Diaconu, precum și enciclopedistul bucovinean Emil Satco, s-au întrecut în stufoase și alambicate observații și comentarii. Ion Filipciuc, autor printre altele al unei scrieri intitulate „Moara din Costișa”, a intrat – așa cum a remarcat hâtru Emil Satco – în universitarilor suceveni”, care i-au „întors” lucrarea pe toate părțile și au analizat-o cu de-amănuntul. Dacă în ceea ce privește cartea (pe care autorul o consideră a fi „făcută din petice”, scuzându-se pentru o serie de greșeli tipografice și punându-le pe seama grabei cu care a fost redactată: „Toate cărțile subvenționate sânt scrise prost, fiindcă se fac în ultimele două săptămâni”) exegeza a vizat „modul detectivist de prezentare a unor amănunte din viața și activitatea lui Eminescu” și „tonul polemic al unui autor orientat de o cunoaștere globală” (Sabina Fînaru), despre Ion Filipciuc s-a spus că manifestă „ o îngrijorare prea mare asupra nebuloaselor din existența poetului” (Gina Puică), că este „un sihastru prin fizionomie, pasiune, discreție și prin curajul de-a fi nespectacular”, „un spirit polemic cu un patos oarecum discret, ironic, ludic cu detașare grațioasă”, „un autor care are plăcerea digresiunilor”, „un interpret de mare adâncime al poeziei eminesciene”, „un istoric literar de mare forță al cărui optimism se datorează spiritului său liber” (Mircea A. Diaconu). O „carte incitantă”, cum a remarcat la final poetul Ion Cozmei, care „are meritul de a filtra trecutul și de a-l reconstrui, dându-i un sens nou prin prisma imaginarului” (Sabina Fînaru), aparținând unui autor „care dă crezare mai mare spuselor lui Eminescu decât documentelor” (Gina Puică) și care se bazează pe „interpretări care nu fac decât să împrospăteze un teren, care altfel ar fi devenit banal” (Mircea A. Diaconu).