Ziua bibliotecarului

Simpozionul „Profesionalism și etică în bibliotecă”, ediția a III-a, la Suceava

Cu ocazia Zilei bibliotecarului român și a Zilei internaționale a cărții și a drepturilor de autor, miercuri, 23 aprilie, a avut loc a III-a ediție a Simpozionului județean „Profesionalism și etică în bibliotecă”, organizat de Casa Corpului Didactic (CCD) „George Tofan” Suceava și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava. Moto-ul de anul acesta a fost „Un bibliotecar profesionist își face datoria cu demnitate”.
Echipa de implementare și coordonare a simpozionului a fost formată din prof. Eleonora Bulboacă, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Daniela Argatu, bibliotecar CCD „George Tofan” Suceava, bibliotecar Oana Motrici, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, și bibliotecarii școlari metodiști zonali Lăcrămioara Andrei, Aurica Hrițcu, Roxana Chiriac, Rodica Crăciun, Stela Andrușcă, Maria Ghiță, Geanina Harasemiuc, Mărioara Bahnean, Doriana Stan, susținuți de directorul CCD „George Tofan” Suceava, prof. Constantin Mărgineanu, și directorul Colegiului Tehnic „Petru Mușat” Suceava, prof. Gabriela Alionte.
Invitați de onoare au fost Gheorghe Gabriel Cărăbuș, director al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Mirela Lica, bibliotecar-metodist la Biblioteca Bucovinei, prof. univ. dr. Rodica Nagy, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
În cadrul simpozionului au fost prezentate mai multe lucrări, în prima parte a zilei. După ora 12:00 s-a desfășurat workshopul „Elogiu cărții”, prezentat de bibliotecara Oana Motrici, prof. Ștefania Macovei, cu tehnici ale culturii informației, exerciții de autocunoaștere, de apreciere și identificare a imaginii de sine. La ora 12:30, s-a vernisat expoziția de carte Valeriu Bartolomeu Anania, prezentată de prof. Maria Teodoreanu, prof. Oana Onesim și prof. Valentina Filip, continuată cu expoziția de pictură Biblioteca – sursă de formare și informare în cunoașterea și valorizarea patrimoniului cultural, coordonată de prof. Camelia Rusu Sadovei și bibliotecar Alina Papuc, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Evenimente culturale în 86 de biblioteci școlare din județ
Surpriza de la finalul acestui simpozion a fost făcută de Asociația Română pentru Patrimoniu, care prin reprezentanții săi, Mariana Brăescu Silvestri, Teodora Mîndru și Georgeta Dencu, a dăruit tuturor participanților câte un set de cărți scrise de distinsul Artur Silvestri sau dedicate acestuia. În aceeași zi, în intervalul orar 18.00-21.00, s-au desfășurat, în 86 de biblioteci școlare din județul Suceava, evenimente culturale (sesiuni de lectură, conferințe tematice, întâlniri cu scriitori, lansări de carte, cercuri de lectură, piese de teatru, jocuri, concursuri, expoziții etc.), dedicate Nopții bibliotecilor românești, marcă înregistrată la OSIM de Asociația Bibliotecarilor din România. Prof. Daniela Argatu, bibliotecar CCD „George Tofan” Suceava, ne-a spus că „a fost o zi de sărbătoare adevărată, a noastră, a bibliotecarilor, dar și a celor care ne-au însoțit pe tot parcursul programului acestei zile, o zi în care «fapta culturală» ne-a adunat în mod sublim”.

Simpozionul „Profesionalism și etică în bibliotecă”, ediția a III-a, la Suceava
Simpozionul „Profesionalism și etică în bibliotecă”, ediția a III-a, la Suceava
Simpozionul „Profesionalism și etică în bibliotecă”, ediția a III-a, la Suceava
Simpozionul „Profesionalism și etică în bibliotecă”, ediția a III-a, la Suceava

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu