Promovarea patrimoniului cultural

Simpozionul național „Mănăstirea Dragomirna – armonie și tezaur”

La Mănăstirea Dragomirna se desfășoară astăzi, începând cu ora 10.00, Simpozionul național „Mănăstirea Dragomirna – armonie și tezaur”, eveniment prilejuit de marcarea „Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și a „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gura de Aur și al Marilor Păstori de suflete din eparhii”.
În acest an se împlinesc 410 ani de la prima atestare documentară a Bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt.
Prin acest simpozion se dorește promovarea patrimoniului cultural național, creat la Dragomirna în cursul istoriei în toate domeniile artei – arhitectură, pictură, sculptură în piatră și lemn, miniatură. Comunicările științifice susținute cu această ocazie vor reda publicului interesat valorile de patrimoniu ale acestui minunat monument istoric și maiestuos locaș de cult.
De la ora 10.00, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Slujba Te Deum-ului, iar în continuare va avea loc deschiderea manifestării, urmată de comunicări și discuții. Comunicările din cadrul simpozionului vor fi prezentate de monahia Maria Magdalena Gherghina, prof. univ. dr. Teresa Sinigalia, stavrofora Macrina Săucinițanu – stareța Mănăstirii Dragomirna, lect. dr. Georgeta-Merișor Dominte, monahia Filofteia Balan, rasofora Anastasia Ștefan, dr. Corina Cimpoieșu și rasofora Teodosia Moraru.
Programul va continua cu o expoziție de artă fotografică semnată de Petru Palamar și cu vizitarea ansambului monastic de la Dragomirna. Partea a treia a evenimentului va cuprinde comunicări ce vor fi susținute de arhitectul Constantin Gorcea, pr. lect. dr. Daniel Niță Danielescu, lect. dr. Marina Vraciu și prof. univ. dr. Dan Zamfirescu.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare