Eveniment

Simpozion dedicat „Zilei Bucovinei”, organizat la Câmpulung Moldovenesc

Mihăiță Negură și căpitanul Adrian Ciprian Iriciuc
Mihăiță Negură și căpitanul Adrian Ciprian Iriciuc

„Ziua Bucovinei” a fost sărbătorită marți, 28 noiembrie, în sala de festivități a Colegiului Național „Dragoș Vodă”, eveniment ce a avut loc după ședința ordinară a Consiliului Local.
În cadrul ședinței, căpitanul Adrian Ciprian Iriciuc, care a participat în teatrele de operații din Afganistan, a primit titlul ce cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc. Adrian Ciprian Iriciuc a primit diploma de onoare și medalia într-un cadru festiv, în fața Consiliului Local și a persoanelor prezente la ședință.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a ținut să precizeze că prin acordarea acestui titlu, instituția pe care o conduce a omagiat faptele de arme și curajul de care Adrian Ciprian Iriciuc a dat dovadă în campaniile militare la care a participat.
Pe de altă parte, trebuie spus că evenimentul organizat pentru omagierea Zilei Bucovinei a debutat cu un simpozion cu tema „Unirea Bucovinei cu patria mamă”, în cadrul căruia au luat cuvântul elevul caporal Alin Mocanu, de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare”, acesta prezentând luptele armatei române în Primul Război Mondial, în timp ce prof. Alexandru Arseniuc, de la Școala Profesională Specială, a analizat contextul internațional al unirii. De asemenea, prof. Mircea Romaga, de la Liceul Tehnologic Nr.1, a făcut o prezentare a lui Teodor Ștefanelli. Lucrările conferinței au fost conduse de prof. Petrică Dorin Ciocan, de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”.
Tot în cadrul evenimentului a avut loc spectacolul omagial „Unire-n cuget și-n simțiri”, care a fost susținut de Corul Colegiului Național „Dragoș Vodă”, dirijor prof. Bogdan Faraon, Grupul vocal – instrumental „Piatra Șoimului”, coordonator Virgil Macovei, Orchestra „Runculețul”, dirijor prof. Romeo Grosu, prof. Geta Zbranca și elevele Andreea Negrușeri și Bianca Savin de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” care au venit în fața publicului cu un emoționant moment de cântec și poezie intitulat „Tu, Ardeal”.

Simpozion dedicat „Zilei Bucovinei”, organizat la Câmpulung Moldovenesc
Simpozion dedicat „Zilei Bucovinei”, organizat la Câmpulung Moldovenesc
Mihăiță Negură și căpitanul Adrian Ciprian Iriciuc
Mihăiță Negură și căpitanul Adrian Ciprian Iriciuc

Recomandări

Premii pentru tinerii artiști ai Colegiului de Artă, la Olimpiada de interpretare instrumentală, vocală și studii teoretice

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

„Te plânge clasa, te plângem toți!” Colegii își iau rămas-bun de la Crina, tânăra din Câmpulung care a căzut de la etaj

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV