Simona Halep s-a retras de la Kremlin Cup



Numărul 1 mondial în tenisul feminin, Simona Halep, s-a retras de la turneul de la Moscova, informație confirmată de organizatorii turneului. În locul constănțencei a fost introdusă pe tablou sportiva din Grecia Valentini Grammatikopoulou (170 WTA).
Reacția Simonei Halep nu a întârziat să apară după ce s-a aflat despre retragerea ei de la Kremlin Cup. Numărul 1 mondial acuză probleme medicale cu mai puțin de o săptămână până la startul Turneului Campioanelor.
“Am făcut tot posibilul pentru a fi pregătită. Mi-am dorit să joc la Moscova, dar, din păcate, spatele încă îmi provoacă probleme și nu vreau să-mi risc fără rost. Deși e dezamăgitor să mă retrag, știu că e important să pun sănătatea pe primul loc. Am avut câteva zile minunate în Moscova și vă doresc un turneu plăcut”, a scris pe Facebook sportiva noastră.
Simona nu s-a antrenat marți dimineața și și-a anunțat retragrea de la Kremlin Cup, turneu ce are loc în perioada 15- 20 octombrie, la Moscova. În turul secund, Halep ar fi trebuit să o întâlnească pe una dintre favoritele publicului, Anastasia Pavlyuchenkova, iar acum rusoiaca va avea o misiune mult mai ușoară împotriva numărului 170 mondial.
Halep s-a confruntat în ultima perioadă cu o hernie de disc, care a forțat-o să se retragă și de la turneele precedente. Se pare că obiectivul Simonei, participarea la capacitate maximă la Turneul Campioanelor, la Singapore, e acum în pericol, Halep având puțin timp la dispoziție pentru a se recupera în vederea celei mai importante competiții din finalul anului.



Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia
Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia