Sigur e mai bun Lupescu

Ani de-a rândul, mai toți cei care comentam sportul într-o formă sau alta ne-am autosugestionat că mai rău decât cu Mircea Sandu în fruntea Federației Române de Fotbal nu se poate. A trebuit să izvorască din laboratoarele de partid numitul Burleanu, pentru a ne da seama, exact ca-n chestia aia din Legile lui Murphy referitoare la optimism și pesimism, că fuseserăm cu toții pesimiști! Asta, deoarece domnul nou înscăunat preș la FRF a demonstrat, cu vârf și îndesat, că se poate nu doar mai rău, ci mult mai rău. Toate chestiile alea care i se reproșau Nașului s-au regăsit și în fișa postului lui Burleanu, cea mai tare fiind autopremierea fără mamă, fără tată, pentru toate obiectivele ratate, respectiv turneele finale de la European și Mondial de la care în timpul mandatului burlenesc ne-am luat adio cu mult mai devreme decât o făcuserăm vreodată sub Nașu’. Aici se cuvin împărțite „meriteele” cu numitul Daum, panarama de nemțălău pe care, pentru a-l găsi, era nevoie de mari eforturi și de scormonit în străfundurile arhivelor de specialitate, unde stătea ascuns de teamă să nu i se redeschidă dosarele de consumator. Cum dracu’ or fi dat peste el burlenii este o enigmă pe care chiar nu merită să o descâlcim. Ei, dacă dă bunul Dumnezeu suficientă minte și nițeluș bun-simț votanților de la adunarea aia generală a FRF, atunci vom uita de Burleanu ca de visul rău. Cum ziceam, mai rău decât cu asta nu se poate, așa că sarcina lui Lupescu de a redresa cât de cât fotbalul din țara ăsta prost făcută este considerabil ușurată de faptul că de pe fundul prăpastiei nu mai ai unde să cazi. Drumul nu duce decât în sus. Aștept cu speranță alegerile de la FRF, dar totuși și cu puțină emoție: la câte porcării ordinare am văzut că se pot face în țara asta în absolut toate domeniile și direcțiile, un vot măsluit la o federație de orice fel pare o biată glumă nevinovată.