Și PSD și PC au ieșit de la consultările de la Cotroceni



Reprezentanții PSD și PC au ieșit, luni, de la consultările inițiate de președintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituției, la Cotroceni, la câteva minute de la începutul întâlnirii, fiind nemulțumiți că a fost invitat și grupul parlamentar al independenților, la fel ca și delegația PNL.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat că formațiunea sa a părăsit consultările inițiate de șeful statului pe tema revizuirii Constituției, considerând că, prin chemarea grupului independenților, care nu reprezintă un partid parlamentar, președintele Băsescu nu a respectat invitația făcută partidelor parlamentare.
Ponta a făcut referire la scrisoarea adresată de președintele României, Traian Băsescu, care a chemat la consultări celelelate „partide și formațiuni politice reprezentate în Parlamentul României”, unde se precizează că „delegația partidelor” poate fi alcătuită din trei persoane.
„Nu se punea problema ca președintele să își cheme susținătorii – un partid neînființat încă dar creat până la urmă pentru a sprijini președintele și Guvernul actual, o formațiune parlamentară care nu are nici votul oamenilor și nici recunoașterea juridică, așa cum o cer legile României. Cred că preșddintele României trebuie să fie primul om din această țără care respectă votul oamenilor, legile țării și structura politică a statului român”, a spus Ponta.
El a arătat că, în condițiile în care Traian Băsescu nu și-a respectat invitația, așa cum a adresat-o PSD, delegația social-democrată nu a mai dorit să participe mai departe la consultări.
Ponta a arătat că i-a prezentat președintelui în scris punctul de vedere al PSD vizavi de problemele legate de obiectul consultărilor.
„Dacă președintele țării a ales să nu respecte propria invitație, voința electoratului, legile privind formațiunile politice, întreaga responsabilitate îi aparține”, a adăugat Ponta.
El a arătat că era necesară o astfel de demarcație între putere și opoziție, în condițiile în care și PNL și PC au părăsit consultările din același motiv.
„Poate că pentru societatea românească, o demarcație mai clară a celor care se află în opoziție și a celor care se află la putere, chiar pe ușa din dos, nu pe cea din față, a votului popular era necesară în acest moment”, a aspus Ponta.
Liderul PSD Victor Ponta a precizat că a formațiunea sa a venit la consultările cu șeful statului cu toată deschiderea și buna credință, pregătind un material pe care l-a înmânat lui Traian Băsescu referitor la modernizarea statului, revizuirea Cosntituției și prioritățile legislative ale PSD.
Și reprezentanții PNL au ieșit, luni, de la consultările inițiate de președintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituției, organizate la Cotroceni, la câteva minute de la începutul întâlnirii, fiind nemulțumiți că a fost invitat și grupul parlamentar al independenților.